AcasăStiri generaleLegea tineretului - adoptată de Camera Deputaţilor; prevederi referitoare la centre de...

Legea tineretului – adoptată de Camera Deputaţilor; prevederi referitoare la centre de agrement pentru copii şi tineri

Deputaţii au adoptat, miercuri, ‘Legea tineretului’, care are ca obiect de reglementare îmbunătăţirea cadrului juridic necesar asigurării elaborării, implementării şi monitorizării politicii de tineret, participării active şi incluzive a tinerilor la viaţa societăţii, în domeniile de interes pentru aceştia, precum şi a cadrului juridic necesar dezvoltării personale şi profesionale a tinerilor conform necesităţilor şi aspiraţiilor acestora.

S-au înregistrat 271 de voturi ‘pentru’, două voturi ‘împotrivă’ şi 7 abţineri.

Potrivit proiectului, se defineşte ‘centru de agrement pentru copii şi tineri’ structura fără personalitate juridică, aflată în administrarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin direcţiile judeţene pentru familie şi tineret, respectiv Direcţia pentru Familie şi Tineret a Municipiului Bucureşti, sau în administrarea autorităţilor administrativ-teritoriale ori a altor autorităţi sau instituţii publice, asociaţii şi fundaţii, care oferă servicii de cazare, masă şi agrement pentru organizarea de tabere şi alte activităţi pentru copii şi tineri.

Centrul de tineret este definit ca structura cu sau fără personalitate juridică, de drept public sau de drept privat, înfiinţată în vederea organizării şi desfăşurării activităţilor de tineret şi furnizării de servicii pentru tineri, ca activitate principală şi neîntreruptă, precum şi resursele necesare pentru organizarea şi furnizarea acestor servicii.

De asemenea, consiliul consultativ pentru tineret este definit ca structură fără personalitate juridică, constituită pe lângă autorităţile administraţiei publice la nivel naţional, judeţean, la nivel de municipiu reşedinţă de judeţ, municipiu şi oraş, precum şi la nivelul municipiului Bucureşti şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, cu scopul de a consulta şi implica tinerii în luarea deciziilor la nivel local, precum şi de a furniza acestora expertiză în domeniul tineretului.

Politica Naţională de Tineret este definită ca fiind angajamentul şi practicile privind asigurarea implementării, la nivel naţional, a politicilor de tineret, asumate de Guvernul României prin programul său, şi se bazează pe Strategia naţională de tineret, precum şi pe strategii sectoriale ale Guvernului.

Politica Naţională de Tineret include intervenţii timpurii, pentru a asigura participarea tinerilor la viaţa societăţii în general şi dezvoltarea de competenţe personale şi profesionale ale acestora prin implicarea în activităţi de învăţare nonformală sau voluntariat. Politica Naţională de Tineret este corelată cu politica naţională în privinţa educaţiei naţionale şi protecţia drepturilor copilului şi este coordonată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, care face propuneri de completare şi actualizare, fundamentate pe rezultatele cercetării sociale cu privire la starea tinerilor de pe teritoriul României.

Aceasta îi vizează inclusiv pe tinerii români din afara graniţelor ţării.

Implementarea Politicii Naţionale de Tineret la nivel local se realizează de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse prin direcţiile judeţene pentru familie şi tineret, respectiv Direcţia pentru Familie şi Tineret a Municipiului Bucureşti şi casele de cultură ale studenţilor, respectiv Complexul Cultural Sportiv Studenţesc Tei.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks