AcasăPoliticaMAE anunță decizia României de reducere a personalului diplomatic și tehnico-administrativ al...

MAE anunță decizia României de reducere a personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România

Ministerul Afacerilor Externe informează că, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul Federației Ruse la București a fost informat astăzi, 8 iunie 2023, în cadrul unei întrevederi cu secretarul de stat pentru afaceri strategice, asupra deciziei autorităților române de a reduce personalul diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice și tehnico-administrative a României în Federația Rusă.

Astfel, conform deciziei autorităților române, Federația Rusă trebuie să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziții – adică cu 21 poziții de diplomat și cu 30 de poziții de personal tehnico-administrativ, respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în țara noastră cu 40 de persoane – adică cu 11 diplomați și cu 29 de persoane aparținând personalului tehnico-administrativ (diferența între numărul de posturi și numărul personalului aflat efectiv la post se explică prin faptul că nu toate pozițiile de pe schema personalului rus din România sunt în prezent ocupate).

 

 

Alegerea posturilor ce vor fi reduse și a persoanelor care vor trebui să părăsească România va aparține (în această fază) Federației Ruse, cu respectarea limitărilor aferente fiecărei categorii (diplomați, respectiv personal tehnico-administrativ). Astfel, numărul total de posturi diplomatice și tehnico-administrative ale Federației Ruse din România este redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5 %.

Măsura a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 al Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 Aprilie 1961 („În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el considera ca rezonabil și normal, având în vedere împrejurările şi condițiile existente în acest stat și nevoile misiunii în cauza.”) și reflectă nivelul actual al relațiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanșarea de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei.

Partea rusă a fost informată, de asemenea, cu privire la faptul că are la dispoziție cel mult 30 de zile pentru a pune în aplicare decizia părții române. În cazul în care acest termen nu va fi respectat, MAE român va lua măsuri de punere în aplicare a deciziei prin retragerea acreditării unor membri ai personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România în vederea asigurării respectării plafonului decis pentru limitarea personalului Rusiei în țara noastră.

Articolul MAE anunță decizia României de reducere a personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks