Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia asupra faptului că mișcările de protest ale fermierilor eleni s-au extins, iar acestea vor continua și în zilele următoare, pe perioadă nedeterminată.
Potrivit unui comunicat al Ministerului român al Afacerilor Externe, transmis marți AGERPRES, pot surveni perturbări ale circulației rutiere, blocarea drumurilor naționale și autostrăzilor, inclusiv a celor care asigură legătura cu punctele de trecere a frontierei.
De asemenea, se pot înregistra întârzieri semnificative în domeniul transportului naval și aerian.
Având în vedere caracterul imprevizibil al evoluției protestelor și faptul că situația blocajelor se modifică frecvent, cetățenii români sunt sfătuiți să respecte recomandările autorităților locale și să utilizeze rutele alternative indicate de acestea, precum și să evite zonele în care au fost anunțate mobilizări ale fermierilor.
MAE recomandă, de asemenea, verificarea periodică a paginilor de internet ale companiilor de transport pentru obținerea informațiilor actualizate cu privire la programul mijloacelor de transport.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728875; +302106728879 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de operatorii call center în regim de permanență.
Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefoanele de urgență ale Ambasadei României la Atena: +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://www.mae.ro (sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.ro, https://www.astynomia.gr.
Sursa: AGERPRES
Sursa: Ecopolitic.ro





