Acasă55MAE - Atenţionare de călătorie: Grevă a angajaţilor spitalelor publice din Atena

MAE – Atenţionare de călătorie: Grevă a angajaţilor spitalelor publice din Atena

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că Federaţia Panelenă a Angajaţilor Spitalelor Publice (POEDIN) din Grecia organizează o grevă joi şi acţiuni de protest care pot afecta circulaţia rutieră, respectiv a transportului public din Atena.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center, în regim de permanenţă, precizează MAE, miercuri, într-un comunicat de presă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks