Acasă93Mai multe ONG-uri apreciază drept 'inoportună' diminuarea controlului parlamentar asupra funcţionării AEP

Mai multe ONG-uri apreciază drept ‘inoportună’ diminuarea controlului parlamentar asupra funcţionării AEP

Mai multe ONG-uri, printre care şi Expert Forum, apreciază drept ‘inoportună’ diminuarea controlului parlamentar asupra funcţionării Autorităţii Electorale Permanente prin modificările la Regulamentul de organizare şi funcţionare acceptate de Birourile reunite ale Parlamentului şi reiterează efectuarea unei analize de urgenţă a activităţii instituţiei. Potrivit unui comunicat de presă al Expert Forum, prin aceste modificări, ‘o parte dintre competenţele Parlamentului au fost transferate preşedintelui instituţiei’. ‘Printre altele, preşedintele AEP are acum posibilitatea de a numi fără concurs şi pe perioadă nedeterminată în funcţiile de conducere vacante, fără avizul Parlamentului. De asemenea, condiţiile de studii şi de vechime în specialitate pentru ocuparea acestor funcţii se stabilesc exclusiv de către preşedintele AEP.(…) În condiţiile în care Autoritatea Electorală Permanentă a avut deficienţe grave în organizarea alegerilor locale din 27 septembrie, deficienţe pe care le-am semnalat la vremea respectivă (…) apreciem drept inoportună diminuarea controlului parlamentar asupra funcţionării instituţiei. Reamintim că mai multe organizaţii neguvernamentale şi experţi electorali au solicitat Parlamentului să investigheze activitatea AEP, dar şi Autorităţii să motiveze deficienţe grave legate de modificarea aplicaţiilor informatice sau centralizarea rezultatelor, solicitări la care nu am primit niciun răspuns până în acest moment’, se arată în comunicat. În context, Expert Forum îşi exprimă îngrijorarea faţă de modificarea ‘fără transparenţă’ a procedurilor care reglementează funcţionarea AEP şi reducerea controlului parlamentar cu privire la organizarea instituţiei, reamintind că în ultimii doi ani ‘mai multe persoane cu funcţii de conducere în departamente importante pentru integritatea procesului electoral (finanţarea partidelor, logistică electorală, informatizare) au fost concediate fără respectarea normelor legale (…), fapt pentru care există mai multe procese în desfăşurare’. De asemenea, precizează sursa citată, un document publicat de Curtea de Conturi a arătat că în cadrul AEP ‘raportul dintre persoanele cu funcţii de conducere şi cele cu funcţii de execuţie este de 3 la 1’, iar unele numiri în funcţii de conducere ca şef de departament sau director general ‘nu au fost conforme cu legislaţia’. ‘Având în vedere posibila repetare a erorilor cu ocazia apropiatelor alegerilor parlamentare, reiterăm solicitările exprimate prin scrisoarea din 16 octombrie de a se efectua de urgenţă o analiză a activităţii AEP, care să includă rediscutarea în condiţii de transparenţă a regulamentului de funcţionare’, se mai spune în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks