Managerul Spitalului ‘Sfântul Ştefan’, demis după un control al ANPC; probleme de igienă la bucătăria unităţii sanitare

0
74

Viceprimarul Capitalei Horia Tomescu anunţă că l-a demis pe managerul Spitalului de Pneumoftiziolgie ‘Sfântul Ştefan’, după ce un control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a arătat ‘probleme mari de igienă, mentenanţă şi funcţionare la bucătăria’ unităţii sanitare.

‘Controlul de specialitate de ieri al inspectorilor ANPC a arătat că există probleme mari de igienă, mentenanţă şi funcţionare la bucătăria spitalului. Consider că neregulile identificate sunt de netolerat şi incompatibile cu standardele de îngrijire la care au dreptul bucureştenii. Problemele nu sunt de ieri, de azi, ceea ce arată o lipsă totală de preocupare a managerului pentru binele oamenilor bolnavi în timpul care a trecut din 2018 şi până acum, de când ocupă această poziţie la Spitalul ‘Sfântul Ştefan’ de pe vremea administraţiei Firea’, a scris Tomescu, miercuri, pe Facebook.

Viceprimarul a cerut Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) să verifice dacă spitalele din subordine respectă normele de igienă alimentară şi modul de colaborare a acestora cu inspectorii ANPC pentru îndeplinirea standardelor cerute de lege.

‘Tot personalul din spitale trebuie să înţeleagă că siguranţa şi sănătatea pacienţilor trebuie să fie pe primul loc’, a evidenţiat viceprimarul.

Sursa: AGERPRESS