AcasăStiri generaleMApN: Consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul estic, discutată cu...

MApN: Consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul estic, discutată cu o delegaţie a Parlamentului leton

Secretarul de stat în MApN pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Eduard Bachide, s-a întâlnit, marţi, la sediul ministerului, cu o delegaţie condusă de preşedintele Parlamentului leton, Edvards Smiltens, aflată în vizită în România.

Potrivit MApN, în cadrul întâlnirii a avut loc un schimb de opinii pe teme de actualitate, cu accent asupra situaţiei de securitate provocată de războiul din Ucraina, cele două ţări împărtăşind preocupări comune referitoare la evoluţiile securitare din regiune, precum şi interese similare în cadrul NATO şi UE.

‘În cursul discuţiilor a fost subliniată necesitatea coordonării în continuare a eforturilor la nivel aliat în scopul consolidării posturii colective de apărare şi descurajare pe Flancul estic al NATO’, se arată într-un comunicat al MApN.

Cei doi oficiali au salutat progresele în implementarea Busolei Strategice, eforturile pe direcţia implementării obiectivelor acesteia, fiind evidenţiată şi necesitatea consolidării dimensiunii de apărare şi securitate a UE, în deplină complementaritate cu NATO.

În cadrul întâlnirii a fost trecut în revistă stadiul relaţiilor bilaterale, fiind punctat potenţialul existent pe direcţia dezvoltării acestora, părţile reiterând disponibilitatea extinderii şi consolidării cooperării în domeniul apărării prin includerea de noi domenii de colaborare şi organizarea de activităţi în beneficiul ambelor părţi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks