AcasăStiri generaleMApN: Elemente ale detaşamentului belgian, parte din Forţa de Răspuns NATO, au...

MApN: Elemente ale detaşamentului belgian, parte din Forţa de Răspuns NATO, au ajuns în România

Elemente ale detaşamentului belgian, parte din Forţa de Răspuns NATO (NRF) activată de Consiliul Nord-Atlantic pe 25 februarie, au ajuns luni dimineaţă în România, prin punctul de frontieră Nădlac din judeţul Arad, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit sursei citate, convoiul militar se va alătura detaşamentului francez al Forţei de Răspuns a NATO, aflat deja în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Săptămâna trecută, în România au ajuns militari francezi şi mijloace tehnice din cadrul Batalionului 27 Vânători de munte din Annecy. Batalionul francez a fost primul element terestru al Forţei de Răspuns a NATO dislocat în România ca urmare a deciziei Consiliului Nord-Atlantic din 25 februarie.

NATO a activat planurile de apărare în vederea consolidării comenzii şi controlului forţelor aliate şi pentru a facilita reacţia rapidă a capabilităţilor militare de-a lungul graniţelor aliaţilor.

În total, 500 de militari francezi şi 300 belgieni, parte a componentei terestre a Forţei de Răspuns a NATO, se vor alătura militarilor români în cadrul măsurilor dispuse pentru consolidarea Flancului estic al Alianţei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks