AcasăStiri generaleMApN: Foaia de parcurs a cooperării România-SUA în Apărare vizează zona Mării...

MApN: Foaia de parcurs a cooperării România-SUA în Apărare vizează zona Mării Negre, rotaţia trupelor americane

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, aflat în vizită oficială la Washington, şi secretarul american al apărării, Mark T. Esper, au semnat, joi, la Pentagon, ‘Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul Apărării pentru perioada 2020-2030’, ocazie cu care ministrul român a vorbit de Parteneriatul strategic al celor două ţări şi de faptul că ţara noastră susţine rotaţia militarilor SUA în regiunea Mării Negre. Potrivit unui comunicat al MApN, ‘documentul avansează priorităţile strategice privind consolidarea cooperării la Marea Neagră, rotaţia continuă a forţelor SUA în România, întărirea eforturilor în domeniul securităţii cibernetice, rezilienţei, respectiv asistenţa SUA pentru îndeplinirea ţintelor de capabilităţi aliate şi modernizarea forţelor armate’. În debutul întâlnirii, ministrul Ciucă a transmis, din partea preşedintelui Klaus Iohannis, un mesaj de sănătate şi urări de bine pentru preşedintele Donald Trump. ‘Ţările noastre se bucură de un Parteneriat strategic excepţional şi durabil, construit în timp şi în multe misiuni în teatrele de operaţii, unde militarii noştri au luptat împreună. Statele Unite sunt partenerul nostru de încredere şi aliatul de nădejde’, a spus ministrul Apărării Naţionale. Cei doi oficiali au discutat şi despre evoluţia Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite în domeniul militar şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul Apărării, prin oportunităţile oferite de implementarea Foii de parcurs, ca elemente esenţiale pentru asigurarea securităţii ţării noastre şi a stabilităţii în regiunea Mării Negre. Potrivit MApN, întrevederea a reprezentat, de asemenea, o excelentă oportunitate pentru un schimb de opinii asupra principalelor transformări de securitate din mediul regional şi internaţional, precum şi un prilej de discuţie a aspectelor concrete legate de cooperarea cu SUA atât din perspectivă bilaterală, cât şi în context aliat. ‘România sprijină puternic rotaţia militarilor SUA în regiunea Mării Negre. Înţelegem că un astfel de angajament presupune, pentru noi şi pentru ceilalţi aliaţi, generarea unor capacităţi adecvate’, a spus ministrul Ciucă, accentuând faptul că intensificarea programului de exerciţii desfăşurate pe teritoriul României, în cadru aliat şi bilateral cu forţele armate ale SUA, este parte a obiectivului general de consolidare a prezenţei şi vizibilităţii NATO pe flancul estic. Ministrul a subliniat preocuparea Armatei României pentru îmbunătăţirea elementelor de mobilitate militară, dovadă fiind programele demarate deja pentru modernizarea infrastructurii bazelor militare de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii. O altă temă importantă dezbătută a fost contribuţia României la eforturile de partajare echitabilă a responsabilităţilor, pe toate dimensiunile sale – resurse alocate, capabilităţi dezvoltate şi participare la operaţiuni, misiuni şi activităţi aliate. A fost subliniat faptul că ţara noastră este un aliat responsabil care menţine alocarea a 2 la sută din PIB pentru Apărare. Cooperarea bilaterală pe linia investiţiilor în domeniul achiziţiei de echipamente constituie un element ce consolidează Parteneriatul strategic. ‘Acum câteva săptămâni, în România a fost recepţionat primul sistem PATRIOT, ţara noastră fiind primul stat din Flancul Estic care are în dotarea forţelor sale armate sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare. Alocarea a două procente din Produsul Intern Brut pentru apărare a oferit, începând cu 2017, predictibilitate politicii Armatei României de dotare cu tehnică modernă de luptă şi ne-a permis să demarăm şi să susţinem programe credibile de înzestrare’, a amintit ministrul Ciucă. Secretarul american al Apărării a declarat că SUA apreciază faptul că România este un aliat robust, iar legătura dintre cele două naţiuni a devenit, în timp, mai puternică, reiterând angajamentul substanţial al României la apărarea antirachetă aliată, prin găzduirea sistemului Aegis Ashore. De asemenea, Mark T. Esper a subliniat că SUA rămâne angajată ferm alături de România în promovarea păcii, democraţiei şi libertăţii. La întrevedere au participat generalul-locotenent Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, George Maior, ambasadorul României în SUA, şi Simona Cojocaru, secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare şi Relaţii Internaţionale. În marja întâlnirii de la Pentagon, delegaţia condusă de ministrul Ciucă a depus o coroană de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Cimitirul Militar Naţional Arlington.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks