O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează vineri o cursă umanitară pe ruta Otopeni – Bruxelles – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgenţă, al unui pacient care a suferit arsuri, a informat MApN. Potrivit sursei citate, echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD Bucureşti şi Ministerului Apărării Naţionale. Misiunea a fost aprobată de ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian, în jurul orei 10,00, a precizat Ministerul Apărării.