AcasăStiri generaleMApN: Regretăm incidentul cu elicopterul Forţelor Armate ale SUA

MApN: Regretăm incidentul cu elicopterul Forţelor Armate ale SUA

Ministerul Apărării îşi exprimă regretul pentru incidentul petrecut joi cu elicopterul american, care a aterizat forţat în Piaţa Charles de Gaulle din Capitală.

‘Regretăm incidentul petrecut joi cu un elicopter al Forţelor Armate ale SUA, care a aterizat forţat în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti. Pilotul a reuşit să controleze aeronava astfel încât să nu fie victime, iar pagubele materiale să fie reduse’, scrie pe pagina de Facebook a MApN.

Elicopterul militar participa, împreună cu alte aeronave, la o repetiţie pentru manifestările organizate cu prilejul Zilei Aviaţiei, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.

‘Siguranţa cetăţenilor este foarte importantă pentru noi şi, de aceea, au fost dispuse măsuri pentru a evita producerea, pe viitor, a unor astfel de incidente’, precizează sursa citată.

Survolul aerian la evenimentele care vor avea loc săptămâna viitoare – Ziua Aviaţiei şi ceremonia dedicată încheierii misiunii militarilor români în Afganistan – a fost anulat prin ordin al ministrului Apărării.

‘Partea de survol aerian la evenimentele de la ambele acţiuni care urmau să aibă loc – atât la Ziua Aviaţiei Române în 20 iulie, cât şi de la ceremonia de la Arcul de Triumf din 21 iulie, care este generată de încheierea misiunii în Afganistan – au fost anulate din ordinul ministrului Apărării Naţionale, deci ceremoniile se vor ţine fără zborul aparatelor de zbor’, a declarat joi purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks