Acasă93Maramureş: Autosanitară specială în dotarea Salvamont

Maramureş: Autosanitară specială în dotarea Salvamont

Serviciul Judeţean Salvamont Maramureş a fost dotat cu o autosanitară specială pentru misiunile de salvare, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Dan Benga.

‘Era nevoie să avem în dotare o asemenea autosanitară, mai ales că evenimentele petrecute în ultimii ne-au demonstrat apariţia unor cazuri mai complicate şi nevoia unui ajutor medical rapid până la sosirea echipajelor specializate, adică Ambulanţa sau SMURD. Autosanitara deţine echipamente compatibile cu sistemul de pe elicopterele SMURD. Vehiculul poate fi folosit în zonele montane greu accesibile. Are următoarele dotări: robot de resuscitare, defibrilator, oxigen, monitor de funcţii vitale şi alte elemente care să sprijine salvatorii montani în fiecare misiune’, a spus Dan Benga.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul iubitorilor de munte, Salvamont, cu ajutorul Consiliului Judeţean Maramureş, va construi în următori ani două baze noi, va reabilita o bază mai veche aflată în stare de degradare şi va reface complet încă şapte refugii montane.

‘Refugiile vor fi refăcute complet pentru a permite turiştilor adăpostirea în caz de necesitate sau schimbare bruscă a vremii pe munte’, a mai precizat Dan Benga.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks