AcasăStiri generaleMaramureş: Percheziţii la domiciliile mai multor persoane implicate în traficul de bunuri...

Maramureş: Percheziţii la domiciliile mai multor persoane implicate în traficul de bunuri ucrainene

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş efectuează 8 percheziţii domiciliare, pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de contrabandă cu bunuri ucrainene, a informat miercuri dimineaţă, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

‘Un număr de 3 mandate de aducere vor fi puse în aplicare. Percheziţiile se desfăşoară în 4 localităţi, din judeţul Maramureş, la locuinţele a 6 persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani. Persoanele sunt bănuite de comiterea infracţiunii de transport, depozitare şi comercializarea bunurilor – introduse ilegal în România din Ucraina – care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia’, a spus Ionela Cozma.

Conform aceleiaşi surse, la activităţi participă luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş şi poliţişti din cadrul Grupei Canine – Serviciul de Ordine Publică Maramureş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks