AcasăStiri generaleMaramureş: Singurul teren de tenis din oraşul Baia Sprie îşi păstrează destinaţia...

Maramureş: Singurul teren de tenis din oraşul Baia Sprie îşi păstrează destinaţia şi nu va fi înstrăinat

Singurul teren de tenis aflat în oraşul Baia Sprie, fostă localitate minieră, nu va fi înstrăinat, iar administraţia locală intenţionează să construiască un nou teren de tenis având în vedere solicitările venite din partea cetăţenilor, a informat, luni, edilul Alin Bîrda.

‘Destinaţia terenului rămâne aceea de teren de practicare a tenisului. Acesta se află în proprietatea oraşului Baia Sprie şi nu va fi înstrăinat sub nicio formă. Discuţiile purtate cu actualul chiriaş nu au fost fructuoase, neconcretizându-se în mod satisfăcător pentru părţile implicate. Baia Sprie are nevoie de o investiţie care să aducă terenul la standarde calitative, iar zona trebuie să fie modernizată’, a spus Alin Bîrda.

Acesta a mai subliniat că se caută soluţii pentru construcţia unui nou teren de tenis.

‘Suntem încrezători că vom găsi soluţii pentru un teren de tenis modern, cu o suprafaţă de joc performantă. Repet, destinaţia terenului nu se schimbă, vrem sa modernizăm ceea ce avem în patrimoniul oraşului şi să completăm cu succes baza sportivă care se conturează pe strada Ignişului, în vecinătatea Sălii de Sport Baia Sprie’, a mai spus Alin Bîrda.

După închiderea minei, în anul 2007, administraţia locală s-a orientat în dezvoltarea turismului, manufacturii, serviciilor medicale şi oportunităţi de noi locuri de muncă.

În vecinătate oraşului se află staţiunile montane Mogoşa şi Şuior, ambele cu pârtii de schi şi Lacul Albastru, unicat în România, prin schimbarea culorii luciului de apă de la un anotimp la altul.

De asemenea, recent, Consiliul Judeţean Maramureş a anunţat public susţinerea înfiinţării la Baia Sprie a unui muzeu minier.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks