Acasă55Marcel Boloş îi îndeamnă pe primarii din Capitală să acceseze fonduri europene

Marcel Boloş îi îndeamnă pe primarii din Capitală să acceseze fonduri europene

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, îi îndeamnă pe primarii din Capitală să acceseze fonduri europene, în contextul în care luni a fost aprobat de Comisia Europeană Programul Operaţional Regional Bucureşti-Ilfov.

‘Pe data de 5 decembrie a fost aprobat de Comisia Europeană Programul Operaţional Regional Bucureşti-Ilfov. De această dată, Bucureştiul, împreună cu judeţul Ilfov, are o alocare record de 1.500.000.000 de euro şi aici sunt câteva domenii importante ce au fost prevăzute pentru finanţare (…). Vă aşteptăm şi cu ceea ce înseamnă proiectele de eficienţă energetică, pentru că ne-am propus ca peste 11.700 de gospodării, adică de beneficiari, să-i avem în vedere ca ţintă pentru eficienţă energetică pentru următoarea perioadă de programare’, le-a transmis Marcel Boloş primarilor din Capitală, vineri, cu prilejul unei conferinţe de presă în care a semnat un proiect de management integrat al deşeurilor în Sectorul 6.

El a semnalat posibilitatea accesării de fonduri europene pentru infrastructura verde.

‘Este şi o componentă de păduri urbane, peste 63 de hectare mi-am fixat ca şi ţintă în Programul Operaţional Regional Bucureşti-Ilfov. Clădirile publice sunt, de asemenea, avute în vedere pe această componentă. Peste 100.000 de metri pătraţi de clădiri publice din Bucureşti ar urma să facă obiectul acestor intervenţii de tip eficienţă energetică. Deci, avem un buget cu aceste componente pentru investiţii, care se adresează Primăriei Generale, primarilor de sectoare, destul de generos, încât cred eu că este momentul oportun ca Primăria Generală şi primăriile de sector să aibă apetitul acesta deschis pentru accesarea de fonduri europene’, este de părere Marcel Boloş.

Potrivit oficialului, peste 300 de milioane de euro sunt prevăzuţi în cadrul programului pentru spaţii verzi, eficienţă energetică. El le-a atras atenţia primarilor din Capitală şi asupra componentei de mobilitate urbană.

‘De asemenea, aveţi componenta de infrastructură educaţională, care este bugetată cu peste 170 de milioane de euro, deci condiţiile în ceea ce priveşte activitatea educaţională în municipiul Bucureşti ar trebui să se vadă’, a menţionat Marcel Boloş.

Potrivit acestuia, reprezentanţii Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pregătesc două proiecte de acte normative, pe care le-au pus în consultare publică, dintre care unul vizează sprijinirea autorităţilor să acceseze fonduri europene pentru proiecte de regenerare urbană.

‘Avem, de asemenea, în consultare publică modificarea cotelor de cofinanţare pentru performanţa energetică a blocurilor de locuinţe. În următoarea perioadă de programare nu se va mai cere contribuţie de la proprietarii de locuinţe. Mergem cu această variantă, în care uşurăm viaţa oamenilor, fiind criză energetică şi oamenii fiind interesaţi de a-şi reduce consumurile energetice. Vă oferim această oportunitate, în această perioadă grea, pentru ca să puteţi să implementaţi proiectele cu cotă zero de contribuţie de la beneficiari, persoane fizice’, a adăugat Marcel Boloş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks