Liderul PSD Marcel Ciolacu, afirmă, după o plimbare în sectorul 1, că oriunde ai merge, ceea ce odată se numea Sectorul Verde este acum plin de mult praf, bănci şi coşuri de gunoi rupte sau lipsă şi, peste toate, multă, foarte multă mizerie. ”Plimbarea făcută mi-a arătat un lucru clar, că sunteţi perfect compatibilă cu dezastrul administrativ, cu gunoiul şi cu risipa”m este mesajul său pentru primarul Clotilde Armand.
”8 pubele pline ochi, tronând nederanjate în soare, în mijlocul zilei şi-n mijlocul străzii, chiar lângă #SalaPalatului, mi-au amintit că doamna Clotilde Armand m-a provocat la o plimbare prin Bucureşti. De ce nu? – mi-am zis. Trebuie să fie multe de văzut în #Sectorul1, odată cel mai frumos sector al Bucureştiului. Am ales totuşi să mă plimb ziua, noaptea Sectorul 1 e patria şobolanilor. N-am ales traseul propus de doamna Armand, ştiind că toţi cei care au urmat-o regretă acum enorm încrederea acordată doamnei. Am pornit aşadar în plimbare într-o tăcere asurzitoare – niciun zgomot de şantier, nicio schelă pe vreun bloc nereabilitat termic sau la o şcoală sau grădiniţă, la oricare dintre investiţiile cele promise în urmă cu doi ani. Nimic din cele cu care vă lăudaţi pe Facebook, nu există în realitate, doamnă Armand! Cu toate acestea, de unde atâtea deşeuri din construcţii pe #DrumulStegarului, doamnă? Ştiu, veţi spune că am ales o zona de periferie, plină de tone de gunoi, doar ca să vă ponegresc. E drept, Drumul Stegarului e departe, dar pe unde altundeva să ne plimbam dacă Promenada VERDE, promisă în campanie, e doar o vorbă goală şi restul gunoi? ”, scrie Ciolacu ironic pe Facebook, prezentând şi imagini din timpul plimbării prin Bucureşti.
”După colt, pe #BucureştiiNoi 202, iar gunoi. În faţă la SNSPA, pe #Bld.Expozitiei 30, alţi saci de gunoi. Practic, oriunde ai merge, ceea ce odată se numea Sectorul Verde este acum plin de mult praf, bănci şi coşuri de gunoi rupte sau lipsă şi, peste toate, multă, foarte multă mizerie. Un Sector al gunoaielor! Las mai jos fotografiile făcute în plimbare. Nu pentru dumneavoastră, cei care locuiţi în Sectorul 1 şi care vă izbiţi zi de zi de munţii de gunoaie. Ci pentru doamna Armand care, neobişnuită să meargă pe stradă, poate va vedea strada aici, pe Facebook”, afrimă liderul PSD.
El are şi un Post Scriptum: ”Nu vă mulţumesc pentru invitaţie, doamnă Armand! Deşi incompatibilă cu funcţia publică pe care o deţineţi, plimbarea făcută mi-a arătat un lucru clar: că sunteţi perfect compatibilă cu dezastrul administrativ, cu gunoiul şi cu risipa. Probabil îi urâţi extrem de mult pe locuitorii acestui Sector încât să-i pedepsiţi atât de rău!”.
Articolul Marcel Ciolacu a făcut o plimbare prin Sectorul 1: Oriunde ai merge, ceea ce odată se numea Sectorul Verde e acum plin de mult praf, bănci şi coşuri de gunoi rupte sau lipsă şi, peste toate, multă, foarte multă mizerie apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro