Acasă55Marcel Ciolacu, la Chişinău: Viitorul pe care îl construim astăzi trebuie să...

Marcel Ciolacu, la Chişinău: Viitorul pe care îl construim astăzi trebuie să fie împreună

Chişinău, 18 iun – Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă că România şi Republica Moldova trebuie să facă ‘un nou pas’ şi să muncească împreună, pentru a asigura un trai mai bun cetăţenilor celor două ţări.

‘Astăzi, trebuie să facem un nou pas şi să muncim împreună, pentru a asigura un trai mai bun cetăţenilor pe care îi reprezentăm. Iar pentru a face acest lucru, întărirea relaţiilor noastre bilaterale şi obţinerea de către Republica Moldova a statutului de candidat la Uniunea Europeană reprezintă bazele pentru atingerea acestui obiectiv. (…) Viitorul pe care îl construim astăzi trebuie să fie împreună, iar cei care caută să ne separe cu siguranţă nu vor binele cetăţenilor noştri. Această construcţie comună începe chiar de aici, de la Chişinău’, a spus Marcel Ciolacu, în cadrul şedinţei comune a Parlamentelor Republicii Moldova şi României.

El a adăugat că România ‘nu doar recunoaşte destinul european al Republicii Moldova’, dar doreşte şi crede ‘într-o perspectivă reală pentru aderarea la Uniunea Europeană’ a acestei ţări.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks