Marea Britanie: Boris Johnson spune că înmulţirea cazurilor de COVID-19 a fost anticipată de previziuni

0
72

Premierul britanic Boris Johnson a declarat luni că actuala creştere a numărului de cazuri de COVID-19 a fost anticipată de previziunile guvernului, iar următoarele săptămâni vor fi cruciale pentru a vedea dacă măsurile de izolare locală vor putea ţine sub control răspândirea virusului, relatează Reuters. ‘Incidenţa la care asistăm în privinţa cazurilor corespunde în realitate destul de mult cu ceea ce am anticipat’, a spus Johnson, după ce Marea Britanie a raportat duminică o creştere a numărului zilnic de noi cazuri de COVID-19 la un nivel record de 22.961. O problemă tehnică a făcut ca peste 15.000 de rezultate de la teste să nu fi fost transferate la timp în sistemele informatice, inclusiv în ceea ce priveşte urmărirea contactelor persoanelor bolnave. ‘Ca să fiu sincer, cred că numerele uşor mai mici pe care le-am văzut nu au reflectat cu adevărat previziunile privind nivelul la care ar ajunge îmbolnăvirile, prin urmare consider că aceste date sunt realiste’, a adăugat Johnson. ‘Cruciale vor fi următoarele zile şi săptămâni, când vom vedea mai clar dacă unele dintre restricţiile pe care le-am introdus vor începe să funcţioneze în diminuarea răspândirii virusului’, a mai spus premierul britanic. Întrebat despre vaccin, Johnson şi-a exprimat convingerea că un proiect AstraZeneca este aproape de a obţine unul. ‘Depunem mari eforturi să obţinem unul. Nu am ajuns încă acolo’, a spus el despre vaccin. ‘Am mers să mă întâlnesc cu oamenii de ştiinţă de la Institutul Jenner de la Oxford, cu echipa AstraZeneca – este incredibilă munca lor. Simţi că sunt la un pas de a-l obţine, însă trebuie testat corespunzător’, a declarat Johnson.

Sursa: AGERPRESS