AcasăStiri generaleMDLPA: Sesiune de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte şi a experţilor...

MDLPA: Sesiune de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici – în decembrie

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei organizează, în perioada 18 – 21 decembrie, o sesiune de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, examenele se vor susţine în Bucureşti şi în centrele regionale de examinare din Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi şi Timişoara, conform calendarului şi regulilor sesiunii de atestare tehnico-profesională 2021, publicat pe site-ul oficial al MDLPA.

‘Nevoia organizării examenului de atestare tehnico-profesională vine în contextul în care, din totalul de experţi tehnici, atestaţi în prezent, peste 50% au peste 70 de ani. În plus, în acest moment, în 24 de judeţe din ţară nu există niciun expert specializat pe securitatea la incendiu şi sunt foarte puţini experţi în securitatea clădirilor la cutremur. De altfel, am modificat procedura de concurs, astfel că examenul se va desfăşura exclusiv în scris, sub formă de test-grilă, păstrând confidenţialitatea candidaţilor’, a explicat ministrul interimar al Dezvoltării, Attila Cseke, citat în comunicat.

În ceea ce priveşte securitatea la incendiu, sunt atestaţi 47 de experţi tehnici cu drept de practică valabil.

Candidaţii vor trebui să aibă cel puţin 8, respectiv 12 ani de experienţă profesională, iar lucrările lor vor fi evaluate de alte comisii decât cele care vor organiza susţinerea testelor. Aceste comisii vor fi alcătuite, pe lângă experţii şi verificatorii atestaţi în prezent, şi din specialişti în domeniu şi profesori universitari, se mai arată în comunicatul citat.

Dosarele de înscriere trebuie transmise pe email, la adresa inscrieri.atestari@mdlpa.ro, până cel târziu în data de 3 decembrie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks