AcasăStiri RegionaleMinisterul Antreprenoriatului şi Turismului participă luna aceasta la două târguri internaţionale de...

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului participă luna aceasta la două târguri internaţionale de turism, în Milano şi Tel Aviv

Următoarele două târguri internaţionale de turism la care Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) va participa în această lună, alături de organizaţiile, asociaţiile şi patronatele de profil, precum şi împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, sunt Borza Internazionale del Turismo (BIT) Milano şi International Mediterranean Tourism Market (IMTM) Tel Aviv.

”Borza Internazionale del Turismo (BIT) Milano şi International Mediterranean Tourism Market (IMTM) Tel Aviv sunt următoarele două târguri internaţionale de turism la care Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) va participa în această lună, alături de organizaţiile, asociaţiile şi patronatele de profil, precum şi împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale”, informează ministerul.

Manifestarea expoziţională din Italia se deschide duminică, 12 februarie, începând de la ora 09:30. În comparaţie cu alte târguri de turism, se remarcă prin formula sa multitarget: prima zi a evenimentului este dedicată consumatorilor, în timp ce următoarele două zile, respectiv 13 şi 14 februarie, sunt deschise doar profesioniştilor din domeniu, precizează ministerul.

”Din totdeauna BIT Milano s-a remarcat ca indicator al noilor tendinţe din sectorul turistic, furnizând semnale relevante privind alegerile călătorului contemporan care, acum mai mult ca niciodată, caută experienţe unice”, arată MAT.

România va fi prezentă la BIT Milano cu stand standard de 54 mp, sub formă de insulă, care va permite partenerilor prezenţi să-şi desfăşoare activitatea de o manieră optimă. Pe întreaga durată a evenimentului, vor fi prezenţi doi meşteri populari. Este vorba despre Elena Torac din Bucovina, meşter în încondeierea ouălor, şi Mariana Stan din Săpânţa, meşter în ţesut şi confecţionat zgărdane şi brăţări. Mai mult decât atât, în prima zi a târgului, autenticitatea ţării noastre va fi promovată de încă trei meşteri populari, specializaţi în ţesut şi pictat, şi vor fi organizate degustări de produse tradiţionale româneşti din Maramureş şi Bucovina.

 

Asociaţiile, organizaţiile, federaţiile şi patronatele, precum şi autorităţile locale prezente la BIT Milano (12-14 februarie), în cadrul pavilionului naţional:
1. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism;
2. Asociaţia Incoming România;
3. Asociaţia pentru Promovarea Timişoarei;
4. Asociaţia Karpaten pentru o Dezvoltare Durabilă;
5. Asociaţia de Ecoturism din România;
6. Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova;
7. Asociaţia Braşov Guides;
8. Consiliul Judeţean Suceava;
9. Consiliul Judeţean Maramureş.

IMTM Tel Aviv este cel mai mare târg de turism din Mediterana de Est şi totodată cel mai mare târg de turism din Isarel, fiind organizat în perioada 14-15 februarie. Participarea ţării noastre la această manifestare expoziţională are o importanţă specială: peste 3% dintre israelieni sunt originari din România, iar dacă luăm în considerare şi familiile acestora, atunci numărul creşte considerabil, la fel ca interesul lor pentru destinaţia turistică România.

Standul naţional este standard, de 48mp, în cadrul căruia publicul larg va putea face cunoştinţă cu unele dintre tradiţiile noastre. Astfel, judeţul Suceava se va prezenta la manifestarea expoziţională cu un meşter care va încondeia ouă, în persoana Veronicăi Semeniuc, iar judeţul Marmureş va promova olăritul, prin demostraţiile meşterului Daniel Leş.

Asociaţiile, organizaţiile, federaţiile şi patronatele, precum şi autorităţile locale prezente la IMTM Tel Aviv (14-15 februarie), în cadrul pavilionului naţional:
1. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism;
2. Asociaţia Incoming România;
3. Asociaţia pentru Promovarea Timişoarei;
4. Primăria Oraşului Buşteni;
5. Consiliul Judeţean Suceava;
6. Consiliul Judeţean Maramureş.

Sursa: News.ro

The post Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului participă luna aceasta la două târguri internaţionale de turism, în Milano şi Tel Aviv appeared first on News Bucuresti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks