AcasăStiri generaleMinisterul Culturii: Muzeul Revoluţiei Naţionale Anticomuniste se va realiza în urma consultărilor...

Ministerul Culturii: Muzeul Revoluţiei Naţionale Anticomuniste se va realiza în urma consultărilor participative

Ministerul Culturii anunţă că orice decizie legată de Muzeul Revoluţiei Naţionale Anticomuniste de la Timişoara va fi luată în urma consultărilor participative. ‘Aşa cum ne-am obişnuit deja în această guvernare, nu vom hotărî nimic fără discuţii prealabile cu cei care ne-au oferit darul democraţiei: revoluţionarii. Din acest motiv, toate demersurile legate de acest nou muzeu vor fi făcute împreună cu Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 şi cu reprezentanţii revoluţionarilor din Timişoara şi din ţară. Respectăm opiniile tuturor revoluţionarilor, cărora le suntem recunoscători că ne bucurăm, astăzi, de libertate’, a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, transmis vineri AGERPRES. Potrivit sursei citate, anunţul făcut de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, privind propunerea pentru acordul cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) de a creşte suma pentru Muzeul Revoluţiei Naţionale Anticomuniste cu 15 milioane de euro şi cu privire la denumirea viitoarei instituţii, a generat un val de interes şi de emoţie din partea revoluţionarilor, dar şi al timişorenilor. Muzeul Revoluţiei Naţionale Anticomuniste, care va fi deschis la Timişoara, ‘reprezintă nu doar un loc de amintire a unui gest uriaş, ci şi de mulţumire pentru toţi cei care au ieşit în stradă, au luptat sau chiar s-au jertfit’, mai precizează Ministerul Culturii. Ministrul Culturii a anunţat miercuri, cu ocazia unei vizite la Timişoara, că Muzeul Revoluţiei Naţionale Anticomuniste se va numi Muzeul Revoluţiei Naţionale ‘Lepa Bărbat’. ‘Îi mulţumesc doamnei senator Alina Gorghiu pentru propunerea de a redenumi Muzeul Revoluţiei Naţionale Anticomuniste în Muzeul Revoluţiei Naţionale ‘Lepa Bărbat’ – primul erou tăcut al Revoluţiei din 1989. Avem nevoie să dăm instituţiilor o faţă umană şi voi susţine necondiţionat această propunere, mai ales că Lepa Bărbat este un simbol al libertăţii noastre, un simbol local de care întreaga Românie are dreptul să ştie’, a scris miercuri Bogdan Gheorghiu pe Facebook.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks