AcasăStiri generaleMinisterul Culturii: Proiect de instituire a unor scheme de ajutor pentru relansarea...

Ministerul Culturii: Proiect de instituire a unor scheme de ajutor pentru relansarea sectorului cultural – în consultare publică

Ministerul Culturii a lansat în consultare publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis şi a unei scheme de ajutor de stat pentru relansarea sectorului cultural, un număr de aproximativ 5.700 de operatori culturali urmând să beneficieze de această iniţiativă. ‘Suma totală aferentă celor două scheme va fi împărţită astfel: 60% pentru sectorul cultural independent din România prin schema de ajutor de minimis; 40% pentru evenimente culturale şi festivaluri (20%), respectiv librării şi edituri (20%) prin schema de ajutor de stat’, precizează luni Ministerul Culturii într-o postare pe Facebook. Potrivit Notei de fundamentare a proiectului, suma totală alocată Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea sectorului cultural este de 161.200.000 lei şi va fi suportată în proporţie de 85% din fonduri externe nerambursabile (POC 2014-2020) şi diferenţa de la bugetul de stat, din care 145.050.000 lei reprezintă buget alocat schemei de ajutor de stat, iar diferenţa reprezintă cheltuieli de management aferente gestionării şi implementării Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea sectorului cultural. Schema cuprinde patru măsuri, respectiv granturi pentru organizarea de festivaluri culturale, granturi pentru organizarea de evenimente culturale, granturi pentru librării şi granturi pentru edituri, numărul estimat de beneficiari ai ajutorului de stat fiind de aproximativ 700 operatori culturali. Suma totală alocată Ajutorului de minimis pentru susţinerea sectorului cultural este de 212.750.000 lei şi va fi suportată în proporţie de 85% din fonduri externe nerambursabile (POC 2014-2020) şi diferenţa de la bugetul de stat, din care 193.400.000 lei reprezintă bugetul alocat schemei de ajutor de minimis, iar diferenţa reprezintă cheltuieli de management aferente gestionării şi implementării Ajutorului de minimis pentru susţinerea sectorului cultural. Ajutorul de minimis va fi în sumă fixă forfetară de 8.000 euro/operator cultural şi va fi utilizat pentru desfăşurarea activităţii culturale curente, numărul estimat de beneficiari ai ajutorului de minimis fiind de maxim 5.000 operatori culturali. Schemele prevăd categorii de cheltuieli eligibile prestabilite, uşor de monitorizat şi clar delimitate procentual/valoric, astfel încât ajutorul financiar să se propage către toţi operatorii din lanţul economic. ‘Astfel, în cazul organizatorilor de evenimente culturale, banii primiţi prin intermediul schemei de ajutor de stat vor putea fi utilizaţi exclusiv pentru cheltuieli de exploatare efectuate în mod real pentru proiectul cultural viitor, precum: onorariile pentru artişti şi tehnicieni, închirierea de spaţii culturale, închirierea de scenotehnică, închirierea de logistică, costurile pentru promovare, creaţia, producţia publicitară şi difuzarea, securitatea, măsurile de prim ajutor şi anti-Covid, foto-video’, precizează ministerul. Potrivit Regulamentului CE nr. 651/2014 (art 53) care obligă furnizorul de ajutor de stat să se asigure că activităţile finanţate îmbracă forma de proiect cultural viitor, destinat publicului, potenţialii beneficiari ai schemei de ajutor de stat vor elabora şi prezenta un proiect cultural de aceeaşi natură cu cel desfăşurat în 2019, pe care îl vor susţine în 2021 sau 2022, în funcţie de evoluţia pandemiei şi restricţiile în vigoare la momentul respectiv. Beneficiarii schemei de minimis vor utiliza sprijinul financiar nerambursabil pentru desfăşurarea activităţii culturale curente. Conform aceluiaşi regulament european, Cuantumul ajutorului de stat va reprezenta 80% din valoarea totală a proiectului propus, urmând ca beneficiarii direcţi să asigure o cofinanţare de 20%. ‘Ministerul Culturii va acorda un avans de 70% din grant, restul de 30% urmând a fi primit după organizarea evenimentului propriu-zis, în baza deconturilor prezentate de către beneficiarii schemei de ajutor de stat. Acestea trebuie să ateste efectuarea cheltuielilor asumate în bugetul proiectului cultural pentru care au primit sprijin financiar nerambursabil’, se arată în nota de fundamentare. Potrivit sursei citate, Ministerul Culturii, ca autoritate naţională competentă, are capacitatea de a urmări şi verifica modul de utilizare a acestor fonduri, astfel încât să se asigure că plăţile se efectuează cu destinaţia şi în cuantumul stabilite, putându-se verifica inclusiv instrumente de plată sau extrase de cont, ajutorul financiar nerămânând la beneficiarii direcţi, ci urmând a se propaga integral în sector, ajutând în mod semnificativ toţi operatorii culturali din sistem.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks