AcasăStiri generaleMinisterul Justiţiei: Procurorul Laura-Felicia Ceh - selectată pentru funcţia de magistrat de...

Ministerul Justiţiei: Procurorul Laura-Felicia Ceh – selectată pentru funcţia de magistrat de legătură în Italia

Procurorul Laura-Felicia Ceh a fost selectată de Ministerul Justiţiei pentru a ocupa funcţia de magistrat de legătură în Republica Italiană, postul fiind vacant din anul 2011.

‘Laura-Felicia Ceh are o vechime de peste 24 de ani în funcţia de procuror. Din anul 2006 este punct de contact naţional la Reţeaua Judiciară Europeană în materie penală. De asemenea, a fost primul magistrat de legătură român în Franţa, fiind detaşată în această funcţie în perioada 2012 – 2013’, precizează Ministerul Justiţiei într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.

Magistratul de legătură român în Italia va avea un mandat de trei ani şi îşi va desfăşura activitatea la Roma, în cadrul Ministerului italian al Justiţiei, urmând să contribuie la facilitarea cooperării judiciare între autorităţile competente ale celor două state.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks