Acasă55Ministrul Aurescu i-a primit pe reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României; aderarea la...

Ministrul Aurescu i-a primit pe reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României; aderarea la Schengen – pe agenda discuţiilor

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a primit, joi, la sediul MAE, o delegaţie a reprezentanţilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR).

Discuţiile au vizat, modalitatea în care mediul de afaceri poate colabora cu Guvernul României în vederea promovării obiectivului aderării României la spaţiul Schengen, arată un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Aurescu a apreciat interesul şi disponibilitatea reprezentanţilor CDR de a sprijini aderarea României la spaţiul Schengen şi de a întreprinde acţiuni complementare demersurilor politico-diplomatice şi tehnice ale autorităţilor române pentru realizarea acestui obiectiv. În context, a prezentat ultimele evoluţii şi stadiul demersurilor în acest dosar.

Reprezentanţii CDR au evidenţiat impactul benefic pe care apartenenţa României la spaţiul Schengen îl va genera pentru dezvoltarea pieţei interne, inclusiv prin crearea de avantaje suplimentare pentru economiile tuturor statelor membre. De asemenea, interlocutorii au agreat faptul că aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie va contribui la creşterea stabilităţii economice în regiune, impulsionarea competitivităţii economiei europene şi a rezilienţei Uniunii în ansamblul său, arată sursa citată.

În cadrul discuţiilor, au fost menţionate mai multe sectoare economice care ar putea beneficia în principal de ridicarea controalelor la frontierele interne şi reducerea timpilor de aşteptare, în special sectorul transporturilor şi celelalte ramuri pe care acesta le deserveşte.

În context, ministrul Bogdan Aurescu a menţionat faptul că România a pledat constant pentru importanţa funcţionării fără sincope a Pieţei Unice, iar eliminarea barierelor care limitează libera circulaţie între statele membre UE va avea o contribuţie directă în acest sens, în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni.

MAE precizează că la întrevedere au participat reprezentanţi ai următoarelor organizaţii membre CDR: Consiliul Investitorilor Străini, Confederaţia Patronală Concordia, Romanian Business Leaders, American Chamber of Commerce in Romania, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceze din România.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks