Acasă55Ministrul Aurescu - la Forumul Regional al Uniunii pentru Mediterana şi la...

Ministrul Aurescu – la Forumul Regional al Uniunii pentru Mediterana şi la Reuniunea Ministerială UE – Vecinătatea Sudică

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă, duminică şi luni, la Barcelona, la Forumul Regional al Uniunii pentru Mediterana şi la Reuniunea Ministerială UE – Vecinătatea Sudică.

Invitaţia a venit din partea Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, a ministrului Afacerilor Externe şi al expatriaţilor al Regatului Haşemit al Iordaniei, Ayman Safidi, şi a ministrului spaniol al Afacerilor Externe, UE şi cooperării, Jose Manuel Albares Bueno.

Potrivit MAE, Forumul Regional al Uniunii pentru Mediterana (UfM) va prilejui reafirmarea angajamentului comun pentru valorile şi principiile UfM şi va ocaziona un schimb de vederi asupra provocărilor comune şi evoluţiilor din regiunea Euro-Mediteraneană.

În intervenţia sa la forum, şeful diplomaţiei române va pune accentul pe relevanţa strategică a Vecinătăţii Europene şi va sublinia necesitatea dezvoltării de sinergii între cele două dimensiuni ale Politicii de Vecinătate – estică şi cea sudică.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu se va referi la necesitatea cooperării strânse între statele membre ale Uniunii pentru Mediterana în domenii precum schimbările climatice, tranziţia digitală şi protecţia civilă şi va reliefa importanţa reconstruirii comune a legăturii dintre dimensiunile de securitate şi de dezvoltare în regiune.

Reuniunea Ministerială UE – Vecinătatea Sudică are ca obiectiv trecerea în revistă a evoluţiilor privind parteneriatul strategic dintre UE şi Vecinătatea Sudică şi a principalelor direcţii de acţiune necesare pentru întărirea acestuia.

De asemenea, se va evalua stadiul de implementare a Noii Agende pentru Mediterana şi se vor aborda provocările şi oportunităţile oferite de noul cadru de cooperare. În intervenţia sa, ministrul Bogdan Aurescu se va referi la provocările regionale majore, precum migraţia ilegală, impactul schimbărilor climatice, terorismul.

Uniunea pentru Mediterana (42 state participante, dintre care 27 de state membre UE şi 15 state riverane Mării Mediterane, europene şi non-europene) este un format interguvernamental care oferă cadrul regional în vederea unui dialog cuprinzător, politic şi practic asupra problematicilor euro-mediteraneene (dialog politic, locuri de muncă şi dezvoltare durabilă, economie digitală şi conectivitate, energie şi mediu, tineret, emanciparea femeilor şi copiilor, dezvoltare urbană, managementul resurselor de apă, comerţ), cu impact direct asupra tuturor cetăţenilor din regiune.

Miniştrii Afacerilor Externe din statele membre ale Uniunii pentru Mediterana se întâlnesc o dată pe an în cadrul Forumului Regional pentru a defini priorităţile şi domeniile de cooperare strategică.

Întâlnirea din 29 noiembrie este cea de-a VI-a reuniune a Forumului Regional, ocazie pentru o discuţie asupra dezvoltărilor regionale, a provocărilor la adresa stabilităţii, securităţii şi progresului economico-social, precum şi asupra liniilor şi obiectivelor de cooperare viitoare. Cel de-al VI-lea Forum Regional al Uniunii pentru Mediterana (RF UfM) este organizat de către co-preşedinţiile UfM (SEAE/COM şi Iordania), împreună cu Spania şi Secretariatul General al UfM, Barcelona fiind gazdă tradiţională şi sediu al Secretariatului General UfM.

Reuniunea Ministerială UE – Vecinătatea Sudică este un format de dialog la care participă reprezentanţi ai instituţiilor europene, ai statelor membre UE şi ai celor 10 parteneri ai UE din Vecinătatea Sudică (Algeria, Egipt, Iordania, Israel, Liban, Libia, Maroc, Mauritania, Palestina, Tunisia). Discuţiile din cadrul reuniunilor ministeriale asigură trecerea în revistă a stadiului relaţiei, în vederea întăririi parteneriatului strategic dintre UE şi Vecinătatea Sudică, evaluarea implementării Noii Agende pentru Mediterana, cadru comun de acţiune adoptat de Consiliul UE în aprilie 2021, precum şi abordarea provocărilor şi oportunităţilor oferite de noul cadru de cooperare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks