AcasăStiri generaleMinistrul Culturii asigură artiştii Teatrului Naţional 'de toată deschiderea', după o întâlnire...

Ministrul Culturii asigură artiştii Teatrului Naţional ‘de toată deschiderea’, după o întâlnire cu colectivul

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a avut, miercuri după-amiază, o întâlnire cu colectivul Teatrului Naţional din Bucureşti, temele de discuţie fiind legate de cheltuieli, facturi şi salarii, dar şi de unele controverse interne apărute în spaţiul public.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul TNB, în cadrul discuţiei, care a durat mai bine de două ore şi la care au participat atât actorii de la TNB, cât şi echipele tehnică şi administrativă ale teatrului, au fost dezbătute problemele instituţiei legate de cheltuieli, facturi şi salarii, dar şi cele legate de recentele discuţii care au avut loc în spaţiul public, la acestea din urmă, însă, neparticipând şi ‘principalii iniţiatori ai demersurilor atât de promovate de mass-media, în ultimele zile’.

‘Sunt extrem de atent şi dornic să fac să funcţioneze tot ceea ce depinde de Ministerul Culturii, desigur în concordanţă cu nevoile şi dorinţele actorilor şi angajaţilor acestui teatru. Trebuie să aveţi confort, înţelegere, o atmosferă care să faciliteze creaţia iar, în tot acest ansamblu care vă poate duce la performanţă, o parte ne revine şi nouă’, s-a adresat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, celor prezenţi la începutul întâlnirii.

Actorul Marius Manole, liderul sindicatului actorilor din TNB, a dorit să afle când va avea loc concursul pentru ocuparea postului de manager al teatrului şi de ce acesta nu a fost organizat încă, actorul cerând asigurări ministrului Culturii în legătură cu transparenţa competiţiei.

Cu promisiunea unei selecţii transparente, acest concurs va avea loc, conform ministrului Culturii, în perioada de vară, după încheierea actualei stagiuni.

‘Vă asigur de toată deschiderea pentru a face ceea ce trebuie să se întâmple, cu condiţia ca ceea ce se întâmplă să fie acceptat şi să se meargă înainte. Există, în mediul social şi în cel artistic – în special – nevoia de a ne contesta liderii. Este firească, duce la progres, dar ea nu trebuie să blocheze ceea ce se întâmplă. Eu sunt fericit că pe partea de interimat este domnul director Mircea Rusu şi stagiunea e ok, am fost şi eu acum câteva zile la o piesă, teatrul e plin, încasările se fac, lumea e mulţumită. Sper ca cine va veni să ocupe acest post pentru un mandat întreg să facă lucrurile să meargă la fel de bine’, a precizat Romaşcanu.

Ministrul a fost informat despre necesitatea achiziţionării unor echipamente de scenă, dar şi a programării repertoriului teatrului pe o perioadă mai mare. A fost pusă problema tipului de contracte de încadrare a personalului teatrului şi a legislaţiei specifice în acest domeniu.

‘Mi-ar plăcea să avem o discuţie deschisă cu privire la statutul lucrătorului cultural, pentru că noi avem o obligaţie prin PNRR să-l elaborăm. Sunt încântat de dorinţa celor din sală de a face parte din grupul de lucru care se va constitui la nivelul ministerului pentru elaborarea unei legi dedicate statutului lucrătorului cultural’, a declarat ministrul.

Potrivit TNB, la problema tinerilor actori care nu au încă angajamente în teatre, o posibilă soluţie propusă de ministrul Culturii ar fi implementarea la nivel naţional a programului ‘9G la TNB’, care se bucură de un real succes, Romaşcanu exprimându-şi speranţa ca această idee să fie susţinută şi de autorităţile locale.

A fost pusă, din nou, problema nevoii acute de personal tehnic cu care se confruntă Teatrul Naţional Bucureşti, o problemă mai veche care a intrat, de altfel, în atenţia publică printr-o mediatizare intensă, în vara anului 2019, atunci când reducerile bugetare aplicate instituţiilor culturale au impus întreruperea contractului cu tehnicienii spectacolelor teatrului, care, în lipsa de posturi în schema de personal, fuseseră angajaţi prin intermediul unei agenţii de plasare a forţei de muncă.

Cu referire la discuţiile reflectate recent în presă, în jurul Teatrului Naţional, ministrul Culturii a făcut apel la dialog.

‘Orice sindicat trebuie să fie un partener de dialog şi nu o parte a frontului. Sindicatul trebuie să-şi facă activitatea, foarte bine că sunteţi vocali, că puneţi presiune. Dar înainte de presiune, e bine să aveţi un dialog. După părerea mea, este bine să ne menţinem în zona de a apărare a drepturilor actorilor, în graniţele teatrului, pentru teatru’, a atras atenţia Lucian Romaşcanu.

Ministrul Culturii a promis că va reveni în perioada următoare cu răspunsuri la toate întrebările, nelămuririle şi doleanţele angajaţilor TNB şi că asemenea întâlniri cu reprezentanţii instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Culturii vor fi mai dese.

‘Cred că este un gest de normalitate faptul că ne vedem. Sunt extrem de atent şi de dornic să fac tot ceea ce pot să fac pentru ca ce depinde de Ministerul Culturii (iar Teatrul Naţional se află pe unul dintre primele locuri) să funcţioneze. Dumneavoastră, angajaţii, actorii, sunteţi cei care îşi pun viaţa în slujba acestui teatru şi trebuie să aveţi confort şi material, şi spiritual, trebuie să aveţi înţelegere, trebuie să aveţi o atmosferă care să faciliteze creaţia. A fost o bucurie să mă aflu printre cei care lucrează constant la această ţesătură fină care este cultura românească şi care continuă să facă din TNB o instituţie reper. Le mulţumesc tuturor pentru deschiderea cu care au comunicat şi pentru prezenţa în număr atât de mare. Am reuşit, împreună, să identificăm priorităţile, am clarificat o serie de neînţelegeri şi urmează să venim cu soluţii concrete’, a mai spus ministrul la finalul întâlnirii.

La discuţie au participat, alături de ministrul Culturii, directorul general interimar al TNB, Mircea Rusu, şi directorul artistic al teatrului, Marius Bodochi. Printre actorii care au adresat întrebări sau au venit cu idei în cadrul acestei întâlniri s-au aflat Mihai Calotă, Gavril Pătru, Alexandru Bindea, Monica Davidescu, Liliana Hodorogea, Răzvan Oprea, Ioan Andrei Ionescu şi Marius Manole.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks