AcasăStiri generaleMinistrul Educaţiei lansează un apel la acţiune comună privind digitalizarea educaţiei

Ministrul Educaţiei lansează un apel la acţiune comună privind digitalizarea educaţiei

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, îi invită pe reprezentanţii mediului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale să contribuie la transformarea de paradigmă propusă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Şcoala SMART – Şcoală Modernă, Accesibilă, Bazată pe Resurse şi Tehnologii digitale, care să asigure accesul la o educaţie incluzivă şi de calitate pentru toţi copiii. ‘Vă propun un dialog deschis pe următoarele teme relevante, incluse în designul acestei strategii: competenţe digitale pentru elevi şi studenţi, educaţia digitală pe întreg parcursul vieţii, formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice pentru educaţie digitală, infrastructură şi resurse tehnologice digitale, conectivitate, resurse educaţionale deschise, curriculum şcolar pentru meserii emergente, securitate cibernetică, protecţia datelor, siguranţa online şi etica IT, cu posibilitatea includerii de noi teme subsecvente digitalizării educaţiei. Îmi doresc să realizăm împreună un document programatic, pe termen mediu şi lung, cu adevărat inovator, în acord şi cu proiectul România Educată’, a propus ministrul Anisie, potrivit unui comunicat de presă al MEC. Apelul vine în contextul în care Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat, la începutul acestei săptămâni, un proces de consultare publică dedicat proiectului de strategie privind digitalizarea educaţiei din România.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks