Acasă93Ministrul Mediului: Exploatările forestiere, balastierele şi zonele de depozitare deşeuri vor fi...

Ministrul Mediului: Exploatările forestiere, balastierele şi zonele de depozitare deşeuri vor fi urmărite prin satelit

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunţat că a fost lansată procedura de achiziţie publică pentru realizarea hărţilor satelitare prin care vor fi monitorizate exploatările forestiere, balastierele şi depozitele de deşeuri, astfel că, din momentul în care sistemul va deveni operaţional, autorităţile vor putea afla imediat despre orice intervenţie ilegală care afectează mediul. Aflat într-o vizită în judeţul Arad, ministrul a declarat, într-o conferinţă de presă, că documentaţia licitaţiei a fost transmisă miercuri pentru publicare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). ‘O să folosim sateliţi civili şi nu numai pentru ca să scanăm întreg fondul forestier şi pentru ca să primim alerte ori de câte ori constatăm că dispare din coronamentul copacilor. Sistemul ne va alerta în mod automat şi vom putea să trimitem de urgenţă Garda Forestieră sau alte instituţii ale statului pentru a verifica. Intenţionăm să folosim hărţile satelitare nu doar la combaterea tăierilor ilegale de păduri, ci şi la depistarea depozitelor ilegale de deşeuri, la depistarea zonelor în care se incendiază în mod ilegal deşeuri şi chiar la monitorizarea exploatărilor de balast din România, pentru că acurateţea satelitului este una extrem de mare, ne pot comunica date cu o rezoluţie până la jumătate de metru pe pixel’, a declarat ministrul Mediului. El nu a putut preciza când va deveni operaţional programul, arătând că totul depinde de momentul în care se va încheia procedura de achiziţie a serviciilor. Ministrul a precizat, totuşi, că acest contract va fi semnat în primă fază pentru o perioadă de doi ani. Totodată, Mircea Fechet a anunţat că o nouă aplicaţie mobilă va fi disponibilă pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri. ‘De la 1 februarie va intra în funcţiune o nouă aplicaţie prin care se va combate tăierea ilegală de păduri. Va permite în timp real oricărui cetăţean să verifice sută la sută dacă un transport de lemn este legal sau nu este legal, faţă de ceea ce se întâmpla în trecut, când existau probleme cu transportul multiplu, probleme de falsificare a datelor de transport, acum totul va fi electronic sută la sută, avizele de transport se vor emite electronic, actele de punere în valoare se vor emite electronic, fiecare transport de lemne va fi fotografiat cu cel puţin patru fotografii la plecare şi la sosirea la destinaţie, va fi monitorizat GPS în timp real’, a spus ministrul. El a adăugat că orice cetăţean va putea interoga aplicaţia de mobil: ‘Va introduce numărul de înmatriculare al transportului respectiv şi va primi în timp real fotografii, va primi traseul pe care respectivul transport trebuie să îl urmeze, ora la care a plecat şi ora la care trebuie să ajungă’. De asemenea, ministrul a punctat că ‘este un sistem construit de la zero, folosind ca punct de plecare exact metodele prin care se fura lemnul’ şi că speră să fie foarte eficient. Mircea Fechet s-a referit şi la ‘radarul balastierelor’, o aplicaţie similară cu cea pentru păduri. ‘Aplicaţia mobilă care va gestiona acest lucru copiază foarte mult aplicaţia pe care o avem referitoare la gestionarea pădurilor. Practic, folosind radarul balastierelor, orice persoană fizică se poate poziţiona prin coordonate GPS şi poate interoga în timp real baza de date a Ministerului pentru ca să poată să verifice dacă o exploatare de piatră de balastieră se face legal sau ilegal, aflând în timp real acest lucru, fără a mai fi nevoie să facă adrese către minister, Apele Române sau alte instituţii ale statului. În măsura în care constată că se exploatează într-un perimetru şi nu există acte de legalitate pentru acea exploatare, poate să anunţe de urgenţă Poliţia sau alte organe ale statului (…) Este un fenomen cu care ne confruntăm la nivel naţional şi pe care încercăm să-l gestionăm cât de bine putem’, a spus ministrul. El a precizat că această aplicaţie este în testare, dar nu a putut spune de când va fi funcţională.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks