AcasăPoliticaMircea Badea, despre cazul Ana Morodan: „Influencereala” este un vis al omenirii,...

Mircea Badea, despre cazul Ana Morodan: „Influencereala” este un vis al omenirii, o aspiraţie către zenit; simt nevoia să o mângâi pe cap pe această „influenceriţă”

Mircea Badea a spus ce ar însemna, de fapt, cuvântul influencer, scrie dcnews.ro.

Ana Morodan a fost reţinută de poliţişti, marți seară, după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor, în trafic, apoi a lovit două maşini şi a refuzat să fie testată pentru depistarea alcoolului şi a substanţelor psihoactive. Ea a fost oprită în trafic de două ori, la interval de câteva ore, iar în urma primului incident i-a fost reținut permisul auto. Prima dată, a fost oprită în trafic în jurul orei 16.00, iar a doua oară, în jurul orei 22.00.

Polițiștii i-au cerut apoi să o testeze pentru consum de alcool și de droguri, dar Ana Morodan ar fi refuzat. A fost dusă la INML, dar și acolo ar fi refuzat să îi fie recoltate probe biologice. Miercuri seară, a fost plasată de instanță sub control judiciar pentru 60 de zile. Vedeta a negat că ar fi condus băută sau sub influența drogurilor, susținând că „singura greșeală” a fost că a condus cu permisul suspendat.

„Pentru copiii și tinerii care mă urmăresc și care visează să fie și ei influenceri. Nu faceți ca mine. Să nu vă credeți mai puternici decât viața, să nu vă lăsați seduși de celebritate și să riscați totul pentru asta. Să nu vă faceți că zâmbiți și că sunteți fericiți când nu mai e niciun pic de soare în viața voastră. Nu merită.Pentru toți ceilalți, am greșit, îmi pare rău că v-am dezamăgit și sunt recunoscătoare că n-am făcut și mai mult rău. Am vrut doar dă fiu o fată iubită și fericită. Acum mi-aș dori să fie posibilă o lume ca într-o poveste pe care am auzit-o odată. Într-o comunitate din Africa, când un om greșește tot satul vine și îl mângâie și îl îmbrățișează. Ei cred că toți suntem buni și avem nevoie mai mult ca oricând de înțelegere și dragoste umană atunci când greșim. Fiind blânzi cu cel care a greșit, îl ajută să se reconecteze la natura lui adevărată, cea bună. Aveți grijă de mintea și sufletul vostru”, a fost primul mesaj al Anei Morodan după incidentul din trafic.

„Da, este un vis al omenirii „influencereala”, o aspiraţie către zenit. Mi se scorojeşte creierul, mi se nivelează mai mult decât e. Dar dânsa, într-adevăr, de la tortura în piaţa publică îşi doreşte să o mângâiem pe cap. Am văzut şi eu, astăzi, un reputat site… Fanatik s-a uitat la Registrul Comerţului, la ce firme are Ana Morodan. Un dintre firmele dânsei are profit declarat, la finele anului trecut, 120.000 de euro, cam 10.000 de euro pe lună ar fi profitul. Deci simt nevoia, cu atât mai mult, să o mângâi pe cap şi să o ocrotesc”, a spus Mircea Badea, citind mesajul postat de Ana Morodan.

Mergând mai departe, la următorul subiect, Mircea Badea a spus de unde ar veni, de fapt, cuvântul influencer, prezentând o pereche scumpă de pantofi, marca Balenciaga, pentru bărbați. Pantofii sunt de fapt balerini din satin.

„Eu zic, Căline, să ne luăm şi noi, dar nu avem atâţia bani să dăm. Poate, dacă ne facem şi noi influenceri, ne-am lua şi noi aceşti conduri. Influenceri adică under influence (sub influența…), cred că de aici vine”, a spus Mircea Badea, în emisiunea În Gura Presei, de la Antena 3 CNN, după cazul Anei Morodan.

Articolul Mircea Badea, despre cazul Ana Morodan: „Influencereala” este un vis al omenirii, o aspiraţie către zenit; simt nevoia să o mângâi pe cap pe această „influenceriţă” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks