Acasă55Monsauret Michel, fost ataşat la Ambasada Franţei, decorat de preşedintele Klaus Iohannis

Monsauret Michel, fost ataşat la Ambasada Franţei, decorat de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de decorare a lui Monsauret Michel, fost ataşat de cooperare educativă şi coordonator al Alianţelor Franceze din România la Ambasada Republicii Franceze la Bucureşti.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în semn de ‘înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru meritele importante avute în sprijinirea şi dezvoltarea învăţământului în limba franceză, pentru susţinerea legăturilor educaţionale între România şi Republica Franceză, precum şi pentru promovarea valorilor francofoniei în ţara noastră şi în regiune’, şeful statului a conferit Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în grad de Comandor lui Monsauret Michel, ataşat de cooperare educativă şi coordonator al Alianţelor Franceze din România la Ambasada Republicii Franceze la Bucureşti (2017-2021).

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks