AcasăStiri generaleMoţiune de cenzură/ UPDATE Ciolacu: Guvernul Cîţu a minţit, a furat şi...

Moţiune de cenzură/ UPDATE Ciolacu: Guvernul Cîţu a minţit, a furat şi a distrus România; astăzi va pleca acasă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat marţi, în plenul reunit al Parlamentului, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că Guvernul Cîţu a minţit, a furat, a distrus România şi va pleca acasă.

‘Astăzi facem dreptate! Guvernul Cîţu va pleca acasă! Sper că sunteţi de acord, domnule Barna. La ultima moţiune, eraţi alături de domnul Cîţu. Şi v-au căzut ochelarii. Astăzi sper să nu vă cadă şi bilele! Domnule prim-ministru, dumneavoastră trebuie să plecaţi azi, pentru că nici măcar nu aţi început să guvernaţi. Nouă luni v-aţi bătut ca chiorii pentru şefia PNL. Şi astăzi aţi ajuns şef peste un hoit politic. PNL a ajuns să miroasă a PNŢCD. Dar asta e problema voastră. Problema noastră şi a românilor este că aţi distrus ţara în lupta voastră absurdă pentru ciolan’, a declarat Ciolacu.

El a spus că ‘echipa câştigătoare este de fapt echipa ucigătoare’.

‘Aţi jucat golf cu vieţile românilor. Sub patronajul lui Iohannis şi al PNL, românii mor carbonizaţi în spitale. După şapte ani de mandat, şeful statului, Klaus Iohannis, ne spune relaxat că statul a eşuat. Aşa este. În ‘Guvernul meu’ românii au ajuns să moară arşi în spitale. Nu o dată, nu de două ori, ci de 12 ori la rând. 12 tragedii şi zeci de oameni care au murit nevinovaţi din cauza incompetenţei voastre. (…) Guvernarea voastră a eşuat! Voi sunteţi reprezentanţii statului. Voi trebuia să aveţi grijă de români. Voi aţi eşuat! Tu, Florin Cîţu, ai eşuat big time! România eşuată este singurul proiect politic care va rămâne în urma guvernării PNL. În rest, doar tristeţe şi dezolare. Să vă fie ruşine!’, a susţinut Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD i-a transmis premierului că toată vara s-a luptat cu Ludovic Orban pentru funcţii în loc să pregătească măsurile împotriva pandemiei de COVID.

‘Domnule prim-ministru, ce aţi făcut toată vara? Nimic! V-aţi luptat cu Orban pe funcţii în loc să vă pregătiţi de pandemie! Aţi inaugurat fără ruşine valul 4 cu 5.000 de penelişti la congresul vostru penibil. În frunte cu Iohannis, aţi sfidat toate regulile. Aţi încălcat legea şi bunul simţ. Iar acum mai aveţi tupeul să ne cereţi responsabilitate şi să băgaţi noi restricţii? Cine vă mai crede, domnule Cîţu?’, i-a spus Ciolacu prim-ministrului.

Marcel Ciolacu a susţinut că românii îl urăsc pe Florin Cîţu.

‘Toţi vă urăsc. Nimeni nu vă mai crede. Nu sunteţi fantastic. Nu sunteţi wow. Sunteţi doar total rupt de realitate şi de problemele oamenilor’, a afirmat el.

Liderul social-democraţilor a arătat că ‘oamenii nu au nevoie de supereroi închipuiţi, ci de salarii şi pensii decente’.

‘Oamenii au nevoie de căldură şi apă caldă. Oamenii au nevoie de spitale şi şcoli decente. Oamenii au nevoie de respect şi de un guvern responsabil. Oamenii s-au săturat de voi. Acest guvern a minţit, a furat şi a distrus România. Acest guvern a împrumutat miliarde de euro, dar în continuare românii suferă de foame şi frig. Joaca de-a Dumnezeu a domnului Cîţu cu vieţile şi sănătatea românilor trebuie să înceteze astăzi. (…) Trebuie să trimitem acasă acest guvern iraţional şi iresponsabil. Trebuie să salvăm România de un guvern care a devenit un pericol la adresa cetăţenilor săi. Acest guvern trebuie să plece azi. Moţiunea PSD va trece cu un scor istoric. Florine, Superman, ai căzut în cap! Zboară acasă’, a conchis liderul PSD.

Parlamentarii s-au reunit marţi în plen pentru dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură intitulate ‘Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks