AcasăStiri generaleMoţiunea simplă împotriva lui Lucian Bode - respinsă de Camera Deputaţilor

Moţiunea simplă împotriva lui Lucian Bode – respinsă de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de 55 de parlamentari de la USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, care a fost dezbătută luni în plen.

S-au înregistrat 88 de voturi ‘pentru’, 162 ‘contra’. Nu au votat 6 deputaţi.

Prin moţiunea simplă intitulată ‘Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul creat’, semnatarii i-au cerut lui Lucian Bode să plece de la conducerea MAI, ‘deoarece nu a reuşit reformarea instituţiei’.

Potrivit acestora, ‘cea mai mare reuşită’ a mandatului acestuia este ‘licitaţia cu dedicaţie pentru achiziţia a 600 de BMW-uri de la prietenul preşedintelui Klaus Iohannis’.

În cadrul dezbaterilor de luni, ministrul de Interne a respins acuzaţiile care i se aduc, susţinând că textul moţiunii este plin de minciuni, ‘un ghiveci, o shaorma cu de toate’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks