AcasăStiri generaleMunicipiul Brăila a depăşit incidenţa de 4 cazuri COVID-19 la mia de...

Municipiul Brăila a depăşit incidenţa de 4 cazuri COVID-19 la mia de locuitori

Municipiul Brăila a depăşit incidenţa de 4 cazuri COVID-19 la mia de locuitori, iar începând de miercuri vor fi aplicate noi restricţii, conform reglementărilor în vigoare.

‘Incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori pe raza municipiului Brăila a ajuns, pe 30 martie, la 4,04 aşa cum reiese din datele aflate în adresa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Dunărea’ al judeţului Brăila. Aceasta presupune noi restricţii, cu scopul de protejare a sănătăţii cetăţenilor, dar ele vor intra în vigoare numai după votul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila şi emiterii hotărârii aferente. A fost întocmit textul hotărârii şi trimis la vot. Dacă primeşte votul membrilor comitetului, va fi emisă Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila care va prevedea noile restricţii aplicabile’, se arată într-o postare făcută de prefectul Brăilei, Nicuşor Ciocan, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit prefectului Nicuşor Ciocan, ‘printre restricţiile aplicabile specifice incidenţei de peste 4, dar mai mic de 7,5 la mia de locuitori se numără interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 20,00 – 5,00, cu excepţiile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 293/10.03.2021; suspendarea activităţii desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness; obligativitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/ prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-18,00; în intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu’.

‘Foarte important, aceste restricţii nu se aplică 14 zile, ci doar până la scăderea incidenţei la 3,5 la mia de locuitori’, a precizat prefectul de Brăila.

În acelaşi timp, satul Vărsătura din Brăila, pe raza căruia se află mall-ul, înregistrează peste 8 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori şi intră sub incidenţa noilor restricţii specifice acestei situaţii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks