Acasă93Municipiul Tulcea, cel mai afectat de eventuala suspendare a voucherelor de vacanţă

Municipiul Tulcea, cel mai afectat de eventuala suspendare a voucherelor de vacanţă

Municipiul Tulcea va fi cel mai afectat de eventuala decizie a Guvernului de a nu mai acorda în acest an vouchere de vacanţă, susţine Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) care a organizat, marţi, o conferinţă de presă, pentru a marca protestul organizat la nivel naţional de industria ospitalităţii. Preşedintele asociaţiei, Cătălin Ţibuleac, a declarat că lipsa sprijinului guvernamental pentru operatorii turistici îi determină pe aceştia să renunţe la afaceri. ‘În Deltă, avem undeva la 10-12 unităţi de cazare care vor să nu deschidă sau sunt scoase la vânzare, iar problema vine în contextul în care, indiferent dacă ai sau nu turişti, trebuie să păstrezi resursa umană şi patronii plătesc din propriul buzunar salariile şi toate celelalte beneficii. Evident că 2021 şi lipsa de măsuri guvernamentale din 2020 determină operatorii să nu mai deschidă, să mai aştepte sau să vândă afacerea’, a afirmat preşedintele AMDTDD. Ţibuleac a susţinut introducerea unor facilităţi fiscale atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, dar şi necesitatea unei consultări permanente din partea factorilor de decizie, consultări care să se transforme în măsuri concrete. În context, directoarea unei unităţi hoteliere, Raluca Cacencu, a spus că turismul din municipiul Tulcea va fi cel mai afectat de o eventuală decizie de a nu mai acorda vouchere de vacanţă bugetarilor în acest an. ‘Municipiul a fost şi va fi cel mai afectat din judeţul Tulcea pentru că practică turismul care se adresează străinilor şi celor care au vouchere de vacanţă’, a afirmat Raluca Cacencu. De asemenea, directoarea unei alte unităţi din cazare din municipiu, Argentina Stamm, a menţionat că anul trecut a avut cu 40% mai puţini turişti decât în anul 2019, din cauza crizei sanitare. ‘Anul 2021 va fi un an foarte greu cu siguranţă şi vom face tot posibilul pentru a ne menţine angajaţii. Vom vedea ce ajutoare vom primi din partea Guvernului, dar acum şi fondurile europene sunt blocate. Sper ca anul acesta să nu fie mai rău decât anul trecut’, a mai spus Argentina Stamm. Preşedintele AMDTDD a afirmat că marţi dimineaţa s-a întâlnit cu prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Iordan, şi alte autorităţi pentru a le prezenta problemele cu care se confruntă agenţii economici din municipiu şi a găsi soluţii la acestea. Totodată, el a menţionat că a renunţat la decizia de a ataca în contencios-administrativ decizia Primăriei municipiului Tulcea de a se retrage din asociaţie. În context, el şi-a exprimat speranţa ca Planul Naţional de Rezilienţă să includă şi domeniul turismului, aşa cum se întâmplă în alte state europene. Potrivit lui Ţibuleac, anul trecut, fenomenul turistic din judeţul Tulcea a înregistrat o scădere cu 29% faţă de anul precedent, iar pierderile din domeniu au fost de circa 17 milioane de euro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks