AcasăStiri generaleMureş: Percheziţii în 5 judeţe, la persoane bănuite de ilegalităţi în domeniul...

Mureş: Percheziţii în 5 judeţe, la persoane bănuite de ilegalităţi în domeniul silvic

Poliţiştii din judeţul Mureş efectuează, miercuri dimineaţa, 30 de percheziţii domiciliare în cinci judeţe, la persoane bănuite de ilegalităţi în domeniul silvic prin tăierea ilegală şi sustragere de material lemnos. ‘Acţiunea, organizată de poliţiştii din Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, are loc cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, Serviciului de Poliţie Delta Dunării, IPJ Tulcea, IPJ Constanţa, IPJ Bihor şi IPJ Suceava. 20 dintre percheziţii sunt efectuate în Mureş, şase în judeţul Tulcea, două în judeţul Constanţa, una în judeţul Suceava şi una în judeţul Bihor. Persoanele vizate sunt bănuite de ilegalităţi în domeniul silvic, de la tăierea ilegală fără drept şi sustragerea de material lemnos, până la transformarea acestuia în cherestea şi valorificare’, a anunţat IPJ Mureş. Potrivit IPJ Mureş, concomitent cu această activitate, se efectuează controale de specialitate la zece depozite de material lemnos, aparţinând persoanelor bănuite de comiterea faptelor. ‘Acţiunile au loc în judeţele Mureş, Tulcea, Constanţa şi Bihor, cu sprijinul specialiştilor silvici din cadrul gărzilor forestiere Braşov, Focşani, Suceava, Oradea şi Bucureşti. Suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale şi jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi judeţene şi grupărilor de jandarmi mobile din judeţele unde au loc activităţile’, a mai arătat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks