AcasăStiri generaleMuzeul Poliţiei de Frontieră Române, inaugurat la sediul IGPF din Bucureşti

Muzeul Poliţiei de Frontieră Române, inaugurat la sediul IGPF din Bucureşti

Muzeul Poliţiei de Frontieră Române a fost inaugurat, sâmbătă, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în contextul sărbătoririi, la nivel european, a ‘Nopţii Muzeelor’, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa conducerii Poliţiei de Frontieră Române şi a invitaţilor speciali, personalităţi culturale precum Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii, Ernest Oberlander Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României sau Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal.

Cu această ocazie au fost organizate momente artistice, prezentate de Ansamblul ‘Ciocârlia’ al Ministerului Afacerilor Interne, dar şi ateliere pentru copii şi surprize oferite de Opera Comică pentru Copii. Publicul a putut vedea tehnica modernă aflată în dotarea Poliţiei de Frontieră şi a putut ‘traversa frontiere imaginare şi pătrunde în lumi magice’, în baza unei vize aplicate pe un paşaport simbolic.

Potrivit sursei citate, primii vizitatori ai muzeului au fost poliţiştii de frontieră împreună cu familiile lor, evenimentul fiind un prilej de a transmite celor mici respectul pentru istorie şi pentru arma poliţiei de frontieră.

În context, au mai fost organizate activităţi interactive de către specialiştii OIM (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie), care au oferit publicului posibilitatea unică de a sta de vorbă cu imigranţi din diferite state ale lumii, dispuşi să povestească despre experienţa lor.

Muzeul Poliţiei de Frontieră Române s-a înfiinţat în anul 2002 şi a funcţionat într-o clădire din municipiul Giurgiu. La 20 de ani de la înfiinţare, muzeul a fost relocat la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din Bucureşti.

Muzeul găzduieşte drapele de luptă, o expoziţie de uniforme grănicereşti istorice, o expoziţie de uniforme actuale ale ţărilor europene, machete ale navelor fluviale ale Poliţiei de Frontieră, arme actuale şi din timpul celor două războaie mondiale, epoleţi, insigne, decoraţii şi publicaţii istorice.

În una dintre sălile ce pot fi vizitate de public, vizitatorii pot vedea bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, fondatorul Poliţiei de Frontieră moderne, sculptat în marmură de artistul Pavel Mercea. Arma ‘Grănicerilor’ a luat fiinţă în anul 1864, când Alexandru Ioan Cuza a unificat structurile grănicereşti din Moldova şi Ţara Românească, prin Decretul 893 din 24 iulie 1864, motiv pentru care pe 24 iulie se sărbătoreşte ‘Ziua Poliţiei de Frontieră’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks