AcasăStiri generaleMuzeul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, inaugurat...

Muzeul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, inaugurat în Cetatea Medievală

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş a anunţat, luni, că a inaugurat, cu ocazia aniversării Unirii Principatelor Române, Muzeul Universităţii ‘George Emil Palade’, în Cetatea Medievală din municipiu, un proiect care a fost realizat pentru conservarea şi promovarea moştenirii academice locale. ‘Este un eveniment special, nu neapărat prin dimensiunea lui, ci prin simbolistica pe care o are. Deşi muzeul prezintă istoria a două universităţi care au fost separate până de curând, dar şi momentul unificării, mesajul generos pe care îl dă muzeul este acela de europenizare în condiţiile păstrării identităţii şi multiculturalismului specific spaţiului geografic în care trăim. Astăzi, când sărbătorim ca ţară, Mica Unire, prin inaugurarea acestui muzeu transmitem un mesaj de unitate cu o dublă perspectivă. O perspectivă priveşte înapoi, în istorie şi arată faptul că cele două universităţi, deşi au avut o istorie separată şi diferită ca profil şi traseu, de-a lungul timpului au găsit mai multe lucruri care să le unească decât să le ţină separate, astfel încât, în 2018 a venit vremea de a deveni o singură instituţie. Decizia de a unifica cele două universităţi a fost una dintre cele mai importante şi curajoase decizii luate de cele două universităţi şi ea va impacta profund istoria acestui oraş şi capacitatea sa de dezvoltare ulterioară. Cealaltă perspectivă priveşte spre viitor şi se referă la faptul că Târgu Mureşul, dincolo de orice, trebuie să-şi regăsească identitatea potrivită’, a declarat rectorul UMFST Târgu Mureş, profesor universitar doctor Leonard Azamfirei, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES. Rectorul a precizat că municipiul Târgu Mureş este un oraş universitar şi cultural, iar partea de muzeistică reprezintă o componentă importantă a culturii oraşului şi imaginea pe care acesta o are, din acest motiv muzeul a fost inclus în circuitul cultural. Muzeul este organizat pe şapte zone expoziţionale: două vitrine alocate istoricului şi evoluţiei Universităţii de Medicină şi Farmacie şi a Universităţii ‘Petru Maior’ , din unificarea cărora a apărut UMFST, zona centrală, unde se regăsesc simbolurile universităţii actuale şi ale celor care au fuzionat. O altă zonă este dedicată evoluţiei cercetării şi activităţii ştiinţifice, una e dedicată Bibliotecii şi Editurii, un spaţiu de expunere reprezintă facultăţile din cadrul Universităţii, iar o altă zonă deţine exponate specifice activităţii profesionale. ‘Parte integrantă vitală a identităţii UMFST, muzeul vă invită la o incursiune în cunoaşterea trecutului acestei prestigioase instituţii de învăţământ, sub toate valenţele sale, de la evoluţia celor două universităţi (Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea ‘Petru Maior’), până la redimensionarea în plan academic în urma fuziunii, dezvoltarea instituţională şi deschiderea spre internaţionalizare (…) Muzeul se află în Clădirea Manutanţei, etaj 1, şi poate fi vizitat de către public vinerea, în intervalul orar 15.00 – 18.00′, a arătat UMFST Târgu Mureş, în comunicatul de presă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks