Acasă55NATO2022Bucureşti/Aurescu: Rezolvarea conflictului din Ucraina - o premisă favorabilă şi pentru soluţionarea...

NATO2022Bucureşti/Aurescu: Rezolvarea conflictului din Ucraina – o premisă favorabilă şi pentru soluţionarea conflictului transnistrean

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a apreciat, miercuri, că rezolvarea conflictului din Ucraina va putea să fie o premisă favorabilă şi pentru soluţionarea conflictului transnistrean.

‘În acest moment, reuniunile formatului ‘5+2′, care gestionează soluţionarea conflictului transnistrean, au fost n-aş spune suspendate, dar amânate, pentru că este firesc ca în timpul acestui conflict să existe o anumită dificultate în a aşeza la aceeaşi masă Ucraina şi Rusia, care sunt implicate în acest format. Din punct de vedere al României, acest format rămâne în continuare cea mai bună formulă de discutare a elementelor care ţin de soluţionarea conflictului transnistrean’, a afirmat Aurescu, întrebat, în conferinţa de presă de la finalul Reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre NATO, desfăşurată la Bucureşti, dacă Republica Moldova are mai multe şanse să rezolve paşnic conflictul transnistrean, după ce Ucraina va câştiga războiul.

El a spus că, în opinia sa, prima consecinţă a finalizării războiului din Ucraina va fi posibilitatea reluării discuţiilor despre Transnistria.

‘Prin urmare, cred că prima consecinţă a situaţiei de după războiul din Ucraina, atunci când războiul din Ucraina se va finaliza, va fi posibilitatea reluării formatului ‘5+2′ sau, în orice caz, a reluării discuţiilor despre Transnistria, pentru că sigur că foarte multe depind de modul în care conflictul din Ucraina se va fi rezolvat, dar acum nu are sens să facem speculaţii cu privire la diversele elemente de poziţionare ale părţilor legat de conflictul din Transnistria. Dar, (…) eu cred că, cu siguranţă, rezolvarea conflictului din Ucraina va putea să fie o premisă favorabilă şi pentru soluţionarea conflictului transnistrean’, a adăugat Bogdan Aurescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks