Aproape 9.200 de persoane din judeţul Neamţ vor primi tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, prefectul George Lazăr. ‘Această măsură realizată de Guvernul României este una benefică şi vine în sprijinul oamenilor fără adăpost şi a celor care au venituri reduse. Instituţia Prefectului Neamţ gestionează implementarea acestui program cu sprijinul unităţilor administrativ teritoriale din judeţ. Sper ca această sumă de bani să fie un real folos tuturor celor care nu îşi pot permite o masă caldă zilnică’, a declarat prefectul George Lazăr. Beneficiarii acestor tichete sunt persoanele cu vârsta de peste 75 de ani, care beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii. De asemenea, beneficiază de această măsură şi persoanele fără adăpost, inclusiv persoanele care au fost evacuate, familiile cu copii care nu au domiciliu stabil şi familii monoparentale. Prefectura Neamţ va recepţiona, săptămâna aceasta, cutiile în care vor fi livrate suporturile electronice pentru mese calde, urmând ca acestea să fie distribuite reprezentanţilor primăriilor. Fiecare beneficiar va primi un plic sigilat ce conţine cardul, codul PIN şi lista unităţilor afiliate care oferă, servesc sau/şi livrează masa caldă. Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă este de 180 de lei pe lună. AGERPRES / (A – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)