AcasăStiri generaleNeamţ: Bărbat ars la faţă şi mâini în urma unui incendiu care...

Neamţ: Bărbat ars la faţă şi mâini în urma unui incendiu care i-a cuprins gospodăria

Un bărbat în vârstă de 43 ani din localitatea Siliştea, comuna Români, a suferit arsuri la faţă şi mâini în urma unui incendiu care i-a cuprins gospodăria.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat, miercuri, că victima a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, fiind transportată ulterior la Centrul de Primiri Urgenţe Roman.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unui adăpost pentru animale, un garaj şi două locuinţe lipite de anexele gospodăreşti.

Din cauza vântului puternic, exista posibilitatea propagării incendiului şi la alte case aflate în imediata apropiere.

‘Au ars acoperişurile celor două locuinţe pe o suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi, bunuri materiale din interiorul celor două locuinţe, adăpostul pentru animale, garajul, un buldoexcavator, 2 drujbe, aproximativ 14 tone de plante furajere şi cereale şi alte bunuri depozitate în garaj. Focul deschis în spaţii deschise a fost cauza probabilă de producere a incendiului. Intervenţia a durat aproximativ 5 ore’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Pentru localizarea şi lichidarea incendiului au intervenit pompieri din cadrul Detaşamentele Roman şi Piatra-Neamţ precum şi voluntari de la SVSU Buhuşi, Români şi Costişa.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks