AcasăStiri generaleNeamţ: Două persoane au fost rănite după ce un autoturism a intrat...

Neamţ: Două persoane au fost rănite după ce un autoturism a intrat într-un şanţ pe DN 15C, la Brusturi

Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un şanţ, pe drumul naţional DN 15C, în localitatea Brusturi.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Irina Popa, a declarat că până la sosirea forţelor de intervenţie cele două victime au fost scoase din autoturism de către participanţii la trafic.

‘În autoturism se aflau conducătorul auto şi un pasager. Ambele persoane – un bărbat de 51 ani şi o femeie de 63 ani – au fost preluate şi transportate de un echipaj de la Ambulanţă la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks