AcasăStiri generaleNicuşor Dan: Bugetul Programului Regional Bucureşti-Ilfov 2021-2027 - de trei ori mai...

Nicuşor Dan: Bugetul Programului Regional Bucureşti-Ilfov 2021-2027 – de trei ori mai mare ca finanţarea anterioară

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că bugetul Programului Regional Bucureşti-Ilfov 2021 – 2027 este de 1,4 miliarde euro, reprezentând o finanţare de trei ori mai mare faţă de perioada anterioară.

Edilul general a menţionat că a participat marţi la conferinţa de lansare a Programului Regional Bucureşti-Ilfov 2021 – 2027, organizată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI).

‘Bugetul programului depăşeşte 1,4 miliarde de euro, o alocare UE de 586 de milioane de euro, la care se va adăuga o cofinanţare de la bugetul de stat. Suma reflectă o creştere de trei ori a finanţării faţă de perioada anterioară. Ce înseamnă asta? Bani pentru investiţii publice şi oportunităţi de afaceri pentru zona privată. Implicit, o dezvoltare integrată a regiunii Bucureşti-Ilfov şi o modernizare a serviciilor publice pentru cetăţeni’, a scris Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.

El a prezentat în cadrul conferinţei trei domenii ‘esenţiale’ pentru Bucureşti, pentru care se află deja în derulare proiecte ‘importante’: mobilitate, digitalizare şi eficientizarea energetică a clădirilor publice.

Conform primarului general, este vorba despre:

* reabilitarea căilor de rulare pentru linii de tramvai care leagă zone importante ale oraşului – se află în curs o achiziţie publică în valoare de aproximativ 1,9 miliarde lei;

* extinderea infrastructurii de tramvai – au fost atribuite contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate ce vizează extinderea infrastructurii de tramvai în Capitală pe o lungime de traseu de 15 km;

* achiziţionarea de noi mijloace de transport în comun: 100 de troleibuze, 100 de tramvaie moderne, 100 de autobuze electrice (pentru care a fost atribuită achiziţia) şi alte 22 de troleibuze cu finanţare prin PNRR;

* PMB doreşte expertizarea podurilor şi pasajelor din Capitală, printre care şi Pasajul Basarab sau Podul Grant, iar anul acesta va fi finalizat Pasajul Doamna Ghica;

* proiecte pentru realizarea de piste pentru biciclete în Bucureşti;

* digitalizarea serviciilor publice oferite cetăţenilor;

* renovarea şi consolidarea, prin AMCCRS, cu fonduri din PNRR, a mai multor clădiri simbol al Capitalei, printre care se numără Muzeul Tattarescu sau Blocul Rosenthal. Totodată, au fost depuse cereri de finanţare pentru Casa Suţu, Pinacoteca sau Teatrul Bulandra.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks