AcasăStiri generaleOlimpice: Noi restricţii la Beijing, cu două luni şi jumătate înaintea JO...

Olimpice: Noi restricţii la Beijing, cu două luni şi jumătate înaintea JO 2022

Autorităţile din Beijing au instaurat noi restricţii la intrarea în capitala chineză, reducând considerabil zborurile provenind din celelalte zone ale ţării, pentru a evita astfel răspândirea Covid-19, cu două luni şi jumătate înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă, programată pe 4 februarie, informează AFP.

China caută prin toate mijloacele să limiteze riscurile de infectare, conform strategiei sale ‘Zero Covid’. Astfel, începând de miercuri de la ora 00:00, toţi călătorii care sosesc în capitală trebuie să prezinte un test negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înainte, indiferent de locul din care au plecat. Până în prezent, o astfel de obligativitate se aplica doar persoanelor care soseau din zone de ‘risc’.

În plus, zborurile provenind din oraşe cu ‘risc mediu sau ridicat’ au fost eliminate, în timp ce pentru capitalele provinciilor aflate în această situaţie, zborurile sunt limitate la unul singur pe zi, cu un grad maxim de ocupare de 75%. Peste 100 de oraşe din întreaga Chină sunt considerate cu risc, în acest moment.

China, unde epidemia de coronavirus a apărut pentru prima dată, în urmă cu doi ani, a controlat în mare măsură propagarea virusului pe teritoriul său, începând din primăvara anului 2020, datorită carantinărilor şi a izolării stricte a cazurilor de contact, filtrarea drastică a sosirilor internaţionale sau urmărirea deplasărilor.

Bilanţurile nu sunt în concordanţă cu cele din restul lumii, China raportând oficial marţi doar 31 de cazuri de infectare în întreaga ţară, în ultimele 24 de ore.

Dar autorităţile sunt în alertă încă de luna trecută, pentru a stopa un focar de Covid-19 legat iniţial de deplasarea unui grup de turişti infectaţi şi care afectează multe provincii din jumătatea de nord a ţării.

‘Beijing este capitala şi are legături regionale şi internaţionale importante. Virusul nu trebuie să intre în Beijing şi nu trebuie să se răspândească la Beijing’, a declarat marţi Xu Hejian, purtătorul de cuvânt al Primăriei capitalei Chinei.

Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing se vor desfăşura într-o ‘bulă’ în care vor fi admişi doar spectatori chinezi. Cei 3.000 de sportivi aşteptaţi la competiţie trebuie să fie vaccinaţi, în caz contrar urmând să stea în carantină trei săptămâni după sosirea lor, iar apoi testaţi zilnic.

AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks