Acasă652Olt: DSP a sesizat Colegiul Medicilor în cazul unei bătrâne care a...

Olt: DSP a sesizat Colegiul Medicilor în cazul unei bătrâne care a murit în apropierea Spitalului Corabia

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt a sesizat Colegiul Medicilor referitor la cazul unei femei de 85 de ani care s-a prezent la Spitalul Corabia pentru o scrisoare medicală în vederea obţinerii unui aparat de oxigen şi a decedat apoi în apropierea unităţii medicale. Octogenara, care suferea de mai multe afecţiuni, a fost internată în spital până pe 6 ianuarie şi pe 14 ianuarie familia acesteia a revenit la spital pentru a obţine o scrisoare medicală necesară pentru un aparat de oxigen. Medicul a precizat că nu poate elibera documentul fără pacientă. A doua zi, pacienta de 85 de ani s-a deplasat la spital cu familia, ar fi obţinut scrisoarea medicală, însă a decedat în apropierea unităţii medicale. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Olt, Gabriela Gogiu, o comisie din cadrul instituţiei s-a deplasat duminică la Corabia pentru verificări referitoare la acest caz şi luni dosarul a fost înaintat Colegiului Medicilor pentru aspectele ce ţin de conduita terapeutică şi deontologia profesională a medicului. Reprezentantul DSP Olt a precizat că în acest caz s-a întrunit şi comisia de etică a spitalului pe 20 ianuarie, nefiind identificate abateri.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks