Acasă93Olt: Inundaţii în trei localităţi după precipitaţiile abundente; apa unui pârâu a...

Olt: Inundaţii în trei localităţi după precipitaţiile abundente; apa unui pârâu a ieşit din matcă

Terenuri şi culturi agricole din comuna Pleşoiu şi mai multe drumuri din comunele Sâmbureşti şi Tătuleşti au fost afectate de precipitaţiile abundente căzute în ultimele zile în judeţul Olt, informează miercuri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Alin Băsăşteanu.

Acesta a precizat că în localitatea Pleşoiu pârâul Beica a ieşit din matcă în cursul nopţii, fiind afectate circa două hectare de teren cultivat cu grâu şi alte trei hectare de teren arabil, însă fără a fi puse în pericol gospodării sau locuinţe ale populaţiei.

În localităţile Tătuleşti şi Sâmbureşti au fost inundate străzi şi drumuri comunale, din cauza scurgerilor de pe versanţi şi acumulării apei din precipitaţii.

‘Din datele transmise de Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, în urma precipitaţiilor din ultimele zile au fost afectate localităţile Sâmbureşti, Tătuleşti şi Pleşoiu. În localitatea Tătuleşti, au fost afectate un pod, 1 kilometru de drum comunal şi 2,2 kilometri de străzi. În localitatea Pleşoiu, au fost afectate trei hectare de teren arabil şi două hectare de grâu, iar în localitatea Sâmbureşti au fost afectaţi circa 0,28 kilometri de străzi’, a spus Băsăşteanu.

Judeţul Olt se află sub incidenţa unei atenţionări meteo cod galben de ploi, iar pe cursurile de apă sunt preconizate creşteri de debite şi niveluri.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks