AcasăStiri generaleOlt: Toate locurile din secţiile ATI pentru pacienţi cu COVID-19 sunt ocupate

Olt: Toate locurile din secţiile ATI pentru pacienţi cu COVID-19 sunt ocupate

Toate cele 25 de locuri pentru pacienţi cu COVID-19 din secţiile ATI ale spitalelor din judeţ sunt ocupate, însă în alte secţii ale spitalelor mai sunt locuri pentru internarea bolnavilor infectaţi cu SARS-CoV-2, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt. DSP Olt a informat, miercuri, că în judeţ sunt internate în spitale 182 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 25 dintre acestea fiind în secţiile ATI. Totodată, în judeţul Olt au fot raportate, miercuri, 90 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, printre persoanele testate pozitiv fiind trei angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, un angajat de la Spitalul Municipal Caracal, doi angajaţi de la unităţi de învăţământ, doi angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi câte un angajat de la Trezoreria Slatina şi Centrul de Transfuzii Slatina. Miercuri au fost raportate şi două noi decese în rândul pacienţilor cu COVID-19, respectiv o femeie în vârstă de 70 de ani din mediul rural şi un bărbat în vârstă de 69 de ani, din mediul urban, ambii având şi alte afecţiuni. De la începutul pandemiei, în judeţul Olt au fost confirmate 6.767 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, au fost testate 18.265 de persoane şi au decedat 163 dintre persoanele confirmate cu COVID-19. Cea mai mare incidenţă a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, cumulată în ultimele două săptămâni, este în municipiul Slatina (4,44 la mia de locuitori), unde se vor menţine pentru încă 14 zile restricţiile vizând interzicerea activităţii cu publicul, în interiorul clădirilor pentru restaurante, cafenele, cinematografe, instituţii de spectacole, operatori de jocuri de noroc. AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks