AcasăStiri generaleOlt: Un bărbat a murit într-un incendiu de locuinţă în localitatea Voineasa

Olt: Un bărbat a murit într-un incendiu de locuinţă în localitatea Voineasa

O casă din comuna Voineasa a luat foc luni dimineaţa, iar proprietarul imobilului, un bărbat în vârstă de 66 de ani, a fost găsit decedat în interiorul locuinţei, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

Pentru stingerea incendiului pompierii au intervenit timp de aproximativ patru ore.

‘Pompierii Gărzii Balş, cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Voineasa, sat Blaj, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o locuinţă. La sosirea echipajelor, locuinţa ardea generalizat, iar acoperişul casei era prăbuşit parţial. Proprietarul locuinţei, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit decedat, cu arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului. Pentru lichidarea incendiului şi îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acţionat aproximativ patru ore’, a spus Băsăşteanu.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Tot din cauza coşului de fum, neprotejat faţă de materiale combustibile sau cu defecţiuni, în urmă cu două săptămâni s-a un incendiu de locuinţă în comuna Topana, două persoane din casa cuprinsă de flăcări fiind găsite decedate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks