AcasăStiri generaleOlt: Un bărbat care ar fi încercat să se sinucidă în timp...

Olt: Un bărbat care ar fi încercat să se sinucidă în timp ce transmitea în direct pe o reţea de socializare- salvat de poliţişti

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din comuna Nicolae Titulescu, care ar fi încercat să sinucidă în timp ce transmitea în direct pe o reţea de socializare, a fost salvat de poliţişti şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale, au informat, miercuri seară, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean de Poliţie (IPJ) Olt.

Pentru salvarea bărbatului au intervenit poliţişti de la Secţia de Poliţie Rurală Perieţi, unul dintre poliţişti, agent şef principal Daniel Comanac, sărind gardul locuinţei bărbatului şi reuşind să-l salveze împreună cu doi cetăţeni.

‘La data de 1 decembrie a.c., la ora 18:17, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Nicolae Titulescu încearcă să se sinucidă prin spânzurare, în direct, pe o reţea de socializare. Imediat, la faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Perieţi, care au identificat locuinţa bărbatului, iar agent şef principal Comanac Daniel a escaladat gardul şi a pătruns în încăperea unde bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi încercat să-şi pună capăt zilelor. Cu sprijinul a doi cetăţeni, care au sărit în ajutor, acesta a reuşit să-l salveze’, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Bărbatul care ar fi încercat să se sinucidă a fost transportat la spital de către un echipaj de la Ambulanţa Olt, pentru îngrijiri medicale şi internarea la Secţia Psihiatrie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks