Acasă55Orban: Alexandru Nazare şi-a făcut datoria ca ministru al Finanţelor, sunt foarte...

Orban: Alexandru Nazare şi-a făcut datoria ca ministru al Finanţelor, sunt foarte mulţumit de activitatea lui

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că Alexandru Nazare şi-a făcut datoria de ministru al Finanţelor iar el este mulţumit de activitatea acestuia.

Întrebat, după gala Premiilor TNL ‘Mircea Ionescu Quintus’, dacă va avea loc o discuţie în partid despre remanierea lui Nazare, Orban a spus: ‘Vom lua o decizie după ce mă voi consulta cu colegii. Va trebui să luăm o decizie şi legată de nominalizarea unui ministru al Finanţelor. (…) Am apreciat activitatea ministrului Nazare, de altfel evaluările agenţiilor de rating care fie au fost stabile, fie au fost în îmbunătăţire, modul în care a decurs execuţia bugetară, programul de digitalizare, conectarea caselor de marcat la serverele ANAF (…), modul în care a gestionat, practic, proiectele de acte normative, reprezentarea României în ECOFIN, care a fost o reprezentare la înălţime, din punctul meu de vedere domnul ministru Nazare şi-a făcut datoria ca ministru al Finanţelor şi eu sunt foarte mulţumit şi apreciativ faţă de activitatea domniei sale’.

Orban a mai spus că liberalii ‘sunt departe’ de decizia de a-i retrage sprijinul politic premierului Florin Cîţu şi a aminitit din nou că nu este momentul potrivit pentru o remaniere guvernamentală.

‘Aşa cum am mai spus, orice remaniere creează o anumită nesiguranţă la nivel guvernamental, creează tensiuni atât în partid cât şi în coaliţie şi nu cred că este momentul potrivit pentru o remaniere, o revocare de ministru, ţinând cont de contextul în care ne găsim şi ţinând cont de faptul că suntem la 6 luni de la preluarea guvernării’, a afirmat Orban.

Întrebat ce părere are despre faptul că preşedintele Klaus Iohannis a spus că premierul poate să decidă dacă schimbă un membru al Guvernului, Orban a menţionat: ‘Florin Cîţu este prim-ministru susţinut de PNL, este senator al PNL, membru al PNL şi obligaţia oricărui membru al PNL este să respecte statutul, să respecte regulamentele, să acţioneze în conformitate cu acestea în toate funcţiile publice de reprezentare în care este susţinut de partid’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks