Acasă55Orban: Traian Băsescu trebuie să-şi dea demisia din funcţia de europarlamentar

Orban: Traian Băsescu trebuie să-şi dea demisia din funcţia de europarlamentar

Preşedintele Forţei Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat, miercuri, legat de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) potrivit căreia fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă, că ‘s-a făcut dreptate, dar prea târziu’, arătând că Băsescu trebuie să-şi dea demisia din calitatea de europarlamentar.

‘Ştiţi cum e: s-a făcut dreptate, dar prea târziu. Eu aş vrea să fie pedepsiţi toţi cei din servicii, toţi cei care au lucrat în CNSAS şi care au pitit aceste dosare, pentru că, dacă aceste dosare ar fi fost făcute publice după adoptarea legii privind organizarea şi funcţionarea CNSAS, (…) Băsescu nu mai ajungea preşedintele României, dar eu sunt convins că nu este singurul care a fost produsul Securităţii şi al serviciilor şi care a ajuns preşedinte sau care a ajuns în funcţii publice. Mă bucur că s-a făcut dreptate, mă bucur că instanţa, până la urmă, a aprobat evidenţa’, a afirmat Orban într-o conferinţă de presă la Parlament.

El a spus că, practic, această cercetare cu privire la Băsescu a fost făcută în CNSAS încă din 2006.

‘Informaţii legate de colaborările lui Băsescu cu securitatea, suspiciuni au apărut public cu mult înainte ca Traian Băsescu să ajungă preşedintele României. Băsescu trebuie să îşi dea demisia din funcţia de europarlamentar. Nu mai poate să reprezinte statul român pentru că face de râs România dacă el rămâne europarlamentar. Sunt convins că PPE, dacă nu l-a dat afară, îl va da afară imediat ca urmare a acestei hotărâri judecătoreşti’, a adăugat Orban.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că a luat notă de decizia Înaltei Curţi potrivit căreia acesta a colaborat cu Securitatea şi anunţă că va face ‘demersurile legale’ la CEDO.

‘Am luat notă de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, aşa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO’, a scris Băsescu, miercuri, pe Facebook.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks